Ştiţi cum e să te trezeşti la cinci dimineaţa, proaspăt că un croissant scos din cuptor, cu chef de vorba şi cu dorinţa nestăvilită a împărtăşi impresii despre ceva, orice, răsărituri filozofice, spălat pe dinţi sau măcar despre cât de vioaie şi sprinţară e aroma cafelei, ţop-ţop. În dimineţile astea, să le zicem matinale fără scop, citesc una-alta şi aflu, de exemplu, că unii vor să colonizeze planeta Marte, pe bune, cică au deja tehnologia necesară, sau despre importanţă cratimei în fiziologia cuvintelor compuse, în timp ce îmi vin în minte întrebări profund existenţiale de genul ”where the fuck I am” sau ”de ce n-oi fi spălat aseară vasele din chiuvetă”. Concomitent, karma, zenul şi fengsuiul îşi împletesc mânuţele şi îşi bagă nasul, ca să nu zic picioarele, în viaţa de zi cu zi, silindu-ma să-mi plasezi fizicul pe modul acţiune-scop –vedem apoi ce iese aşa că spălatul vaselor devine prioritatea numărul unu în obiectivul pretenţios de a face ordine în haos. Nevoia de a vorbi mult şi de a împărtăşi seamănă cu un pocnit din bici pe lângă boi când, de fapt, ar fi mai simplu şi probabil, mai eficient, să iau pur şi simplu taurul de coarne.
Foto Bucu, album Schite & Umbre
My Cookies 