Încăperea cu scaunele dispuse în semicerc era luminată de un soare târziu şi mai mult timid care pătrundea printre draperiile sobre de catifea verde-închis. Oamenii ascultau atenţi, doar câte o tuse răzleaţă tulbura liniştea destăinuirilor.
– Drama mea e analiza minuţioasă, îşi începu confesiunea domnul serios cu barbă care aşteptase cuminte la rând, spovedaniile celorlalţi. Mă apucă mereu aşa, câte o nelinişte metafizică fiindcă sunt un suflet ultrasensibil iar experienţele mele sunt profunde şi abstracte. Am realizat ca analizez sentimentele mult prea atent, în detrimentul experienţelor brute pe care le-aş putea încerca iar ăsta e un paradox, fiindcă fără experienţe reale nu prea mai ai senzaţii de analizat. Dar nu mă pot opri să nu disec fiecare simţire şi nu mă las, dom`le, până când nu îi aflu substanţa intriseca şi mecanismele de determinare ale fiecărui aspect. Sunt bolnav de subtilitate şi de despicarea firului în patru. De pildă, astăzi am vrut să-mi fac o omletă şi am mers spre frigider să scot două ouă şi nişte brânză. Ei, în momentul în care am deschis uşa frigiderului m-a izbit existenţa unei lumi în altă lume, una care, conservată etanş la temperaturi scăzute îşi prelungeşte practic, viaţa,
cu câteva zile. Şi am stat, aşa, mult timp, în uşa deschisă , cugetând la miracolul supravieţuirii peste termenul de valabilitate, până când a venit mama în bucătărie şi a pus capăt meditaţiei trântind uşa, că e cald şi se strică tocăniţa. Mă simt neînţeles şi singur în lumea asta atât de grăbită să eticheteze la vrac şi să ia totul la grămadă dar în acelaşi timp încerc să găsesc o modalitate de a integra calităţile mele de fin observator în acţiuni concrete, fiindcă mama zice că pensia ei nu mai e de-ajuns pentru cheltuielile de întreţinere şi pentru zbaterile mele interioare şi că ar cam trebui să-mi găsesc o slujba. E greu pentru sufletele sensibile în lumea asta crudă, încheie omul cu un oftat.
– Am eu o sugestie, dacă îmi daţi voie să intervin, se auzi vocea femeii cu ochelari , îmbrăcată într-o fustă mov , cu o fundă galbenă în par, care stătea trei scaune mai la dreapta. Aveţi cont de facebook?
– Ei, sigur că am, e poate singurul mod eficient prin care reuşesc să comunic cu lumea sau mă rog, cu cei neliniştiţi şi plini de întrebări, asemeni mie.
– Începeţi să scrieţi nişte motivaţionale inspirate din aceste trăiri şi nelinişti ale dumneavoastră. Mai nou sunt la dispoziţie nişte chenare în culori care fac ca oricare propoziţie să pară o definiţie imuabilă sau o perla de înţelepciune. Apoi le distribuiţi şi va rugaţi prietenii virtuali să distribuie şi ei. Sunt sigur că aţi avea succes, oamenii adoră să primească judecăţi în chenare, de-a gata. Există şi modalităţi de a face ceva bani din asta, dacă doriţi, discutăm la un ceai, după reuniune, dacă sunteţi dispus şi dacă mama dumneavoastră nu se supără că întârziaţi.
Foto Bucu, album “cu traista-n băț”
My Cookies 