În urmă cu ceva timp, am început să scriu nişte texte scurte, povestioare, stări, flash-uri de memorie, vise, întâmplări de tot felul, ale mele sau ale altora, unele reale, altele inventate. La unul dintre ele cineva mi-a comentat “yammy, prăjiturele!” şi denumirea “cookies” mi-a venit pe loc fiindcă scrierile mele asta sunt, nişte biscuiţi cu diferite gusturi ronţăiţi într-o pauză, între o cafea şi un autobuz. Formatul asta lejer, fără o definiţie precisă, fără pretenţii, se potriveşte mănuşă felului meu de a fi şi cum pofta vine mâncând, am realizat că am ajuns să scriu aproape în fiecare zi dar că le am împrăştiate pe ici, pe colo. Aşa că le-am adunat pe toate într-o tavă.
Nu sunt scriitoare, nu sunt nici măcar o intelectuală, mai fac câte o greşeală de ortografie, nu aşez întotdeauna virgulele acolo unde trebuie, sunt extrem de tentată să pun emoticoane în texte şi sigur n-o să îmi las baltă jobul de fiecare zi, dar a început să îmi placă enorm să mă joc cu cuvintele şi mai cred că scrisul e cea mai bună metodă de exorcizare pentru fiecare suflet bântuit. Poate am să mă opresc, la fel de brusc cum am început, poate am să continui să scriu sau poate am să fac altceva, nu ştiu, iubesc hazardul şi-i las partea lui de surprize. Ceea ce ştiu însă, e că acum, în acest moment, nevoia de a scrie le depăşeşte pe toate celelalte.
Enjoy!
Daniela Hering
My Cookies 