Cookies (32) – Amintiri

La capitolul amintiri sunt un elefant. Ţin minte tot. Tot ceea ce nu-mi foloseşte în mod practic. Nu-mi amintesc adrese, mă îndrept doar spre direcţia opusă, urc mai tot timpul în autobuzul greşit, ies mereu prin partea care nu trebuie şi mă rătăcesc cu regularitate în locuri pe care se presupune că le cunosc. Ţin minte, însă, detalii care par să n-aibă nici o legătură, recunosc mirosul unui loc, desenul unui perete sau perdeaua vreunui geam. Din cauza asta, când vizitez ţări sau cetăţi străine, nu sunt pasionată de obiective turistice şi nu ţin în mâna vreo lista de clădiri. Ceea ce-mi amintesc e sarea fiecărei mări în care am înotat, emoţia din faţa unui tablou, forfota pieţei turceşti şi râsul oamenilor cu care am împărţit un pahar de vin spaniol. Am să recunosc fără greş piatra pe care mi-am băut cafeaua grecească, aud oricând notele valsului din subsolul vienez şi sunt în stare să recompun în minte fiecare secundă a unui răsărit de soare dintr-o dimineaţă suedeză. Ţin minte senzaţii. Îmi amintesc detalii din felul în care am simţit o strângere de mâna sau de inimă, sunetul unei şoapte, pot să simt aievea dureri vechi, bucurii trecute, mirarea, încântarea sau vreun coşmar năduşit. De fapt, nici nu mai spun că memoria mea e defectă, ci doar că are o altă orientare, ca o antenă care prinde alte posturi, pe alte frecvente. De aceea, oamenii se miră când eu nu găsesc adresa cunoscută, iar eu îi înţeleg cu greu pe cei ce uită ce-au simţit.
Ştiu că avem instrumente de măsură diferite pentru intensităţi. Dar dacă au avut vreodată importanţă, nici un gest, nici o simţire, nici un gând nu-şi pierd valoarea după folosinţă, aşa cum niciunui obiect de preţ nu-i scade frumuseţea odată cu trecerea timpului. Şi da, se pot aşterne ani, straturi, praf din belşug, dar când redescoperi o amintire, măcar strănuţi.

Foto  album Schite & Umbre

intensitati

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s