Circumstante

De-a lungul timpului am invatat sa judec in circumstante si sa plasez “vina” tinand cont de situatie, nu in afara ei.  Plasat corect in context. orice element isi gaseste locul, rolul si semnificatia doar in “the big picture” si orice situatie poate fi inteleasa doar in relatie cu perioada si factorii care au determinat-o. Nici un proces, nici o judecata pe lumea asta nu e efectuata fara a fi cunoscute circumstantele faptei savarsite.  Pana si legea e privita sub doua aspecte, litera si spiritul ei, pentru ca oricat de mare si de vizibil ar fi scrisa, o litera nu are nici o semnificatie daca nu e inclusa macar in contextul unui cuvant.

Kövesi si Lazar au fost exponentii unui curent care s-a opus unui sistem in limita mijloacelor oferite de lege si in circumstantele actuale. Nu-i cunosc personal, nu le cunosc activitatea in amanunt, i-am vazut la televizor la fel ca toata lumea, dar in toate aparitiile televizate,  acesti doi magistrati au avut o tinuta impecabila, profesionism la cote inalte si demnitatea unei coloane vertebrale care mie mi s-au parut mereu in contrast cu tinuta slugarnica, pretiozitatea afisata si declaratiile alambicate ale oponentului lor, ministrul Toader.

Puteau sa faca mai mult? Poate. Au facut compromisuri? Cel mai probabil. Au avut rezultate pozitive in urma activitatii lor? Fara indoiala. Puteau, la fel ca alti magistrati, sa duca o viata linistita, fara complicatii, cu constiinta cumparata de bani si privilegii, plecandu-se puterii, fara sa tina capul sus? Puteau. Dar ei au ales o alta cale.

Kövesi a fost revocata prin tertipuri, s-au turnat tone de laturi in presa si televiziuni, a fost tarata in tot felul de scandaluri, declaratii sau fotografii suspecte si totul a culminat cu umilinta suprema prin care a fost obligata sa se prezinte in fiecare zi la un post de politie, sub control judiciar exact in momentul in care  putea fi admisa in cea mai importanta functie europeana a carierei unui procuror. Acum nu mai conteaza foarte mult nici daca va demonta toate acuzatiile unei sectii penale care a demonstrat ca face politie politica si care a fost inventata tocmai pentru acest gen de presiune. Scopul manipularii a fost unul singur si a reusit. A aruncat indoiala pe piata interna si cea europeana si a presarat semne de intrebare nascute din actiunea unui fugar controversat, cu exprimari de borfas smecher de cartier. Si cu toate ca scenariul e de o josnicie inimaginabila, cu toate ca se stie cine e Ghita, se cunoaste dorinta apriga de razbunare a celor care au fost acuzati sau inchisi de DNA, oameni cu bani, putere, televiziuni si posibilitati imense de manipulare, cu toate ca acuzatiile par stupide si nu rezista nici macar la o judecata logica, cu toate ca sunt vizibile de pe luna incercarile de obstructie ale unui guvern condus de niste mediocri care actioneaza la comanda unor penali, s-a strecurat indoiala in mintile tuturor. Fiindca asta inseamna, de fapt,  manipulare.

Procurorul Augustin Lazar a fost de aceeasi parte. Chiar mai mult decat in cazul lui Kövesi, traseul sau profesional din ultimii 30 de ani a fost impecabil din punct de vedere al dosarului si al activitatii. A intrat in conflict, insa, cu aceiasi indivizi care de doi ani incearca sa forteze parghiile justitiei prin orice mijloc.  Ministrul Toader a schimbat din mers conditiile pentru numirea Procurorului general pentru ca singurul dosar complet era al lui Augustin Lazar. Si surpriza! in aceste zile in care celorlalti candidati li s-a oferit timp in plus sa isi completeze dosarele a aparut stirea-bomba, care, de altfel, nu era secreta si au inceput sa curga zoaiele peste numele si cariera unui om a carui activitate din ultimii 30 de ani a fost impecabila. Acestea sunt circumstantele.

In tara in care punctul 8 de la Timisoara a fost doborat de batele minerilor si inabusit in sange de securistii lui Iliescu, in tara in care adevaratii tortionari primesc zeci de ani pensii speciale, in tara in care acuzatiile de securism sunt lansate impotriva oricui de catre televiziunea si site-urile unui turnator cu nume de cod, avid de razbunare impotriva celor care l-au inchis, in tara in care un infractor lupta de doi ani pe toate planurile sa scape de procese si detentie iar pentru asta a zadarnicit ani de progres si deviaza cu fiecare zi, ingropand traseul european si international al unui intreg popor, in tara din care oamenii simpli fug in timp de pace ca si cum ar fi razboi, vina procurorului Lazar,  aceea de a fi condus in tinerete o comisie ale carei decizii nu avea cum sa le schimbe e cosul de pe obrazul unui bolnav de cancer in faza terminala.

Augustin Lazar e un om. N-a fost niciodata o statuie, sunt convinsa ca nu s-a vrut vreun simbol si ca a incercat doar sa isi faca treaba corect, in litera si spiritul legii. Eu cred ca procurorul Augustin Lazar isi va da demisia, se va retrage sau se va pensiona, renuntand la functia de Procuror General, dupa care Toader si Dragnea isi vor numi linistiti candidatul la Ministerul Public, continuand sa darame ultima forma de rezistenta in justitie.
La fel ca in cazul DNA, institutie care a ramas fara coordonator si a incetinit activitatea, odata cu disparitia lui Lazar vor fi ingropate definitiv si alte dosare, cum e dosarul 10 August iar presiunile si intimidarile exercitate asupra procurorilor se vor inteti. Au fost multe semnale ca situatia din justitie a devenit irespirabila iar plecarea lui Lazar devine momentul perfect pentru a sugruma orice tentativa de luare a unei pozitii.

Augustin Lazar n-a fost tortionar, n-a fost informator, n-a fost propagandist, si ce daca? a fost intr-un anumit loc la un moment dat si important e sa dispara din viata publica, cea populata de personaje cunoscute ca propagandisti, informatori sau tortionari. Nu mai judecam circumstantele, nu mai examinam faptele, sunt sterse treptele de gravitate, vinovatia a devenit comuna si condamnabila in bloc, fara comparatii, fara individualizare si fara discernamant. Ceea ce mi se pare mai grav, insa, e faptul ca aceste “revelatii” apar doar in momente decisive pentru o tabara sau alta.

Nu stiu de ce va mirati ca in Romania nimeni nu recunoaste ca a gresit (desi greseala e una dintre cele mai definitorii atitudini omenesti) sau de ce nimeni nu-si cere, public, scuze. A recunoaste o greseala in fata opiniei publice romanesti inseamna doar sa te pui singur la stalpul infamiei iar circumstantele trecutului, lucrurile bune  facute ulterior sau reputatia unei intregi cariere nu mai conteaza. Greseala se pecetluieste in frunte ca un stigmat rosu iar  voi, cei fara pata, aruncati toate merele stricate si toate mizeriile unui intreg sistem inspre un singur om. Spun voi si nu eu pentru ca eu am renuntat de mult timp la iacobinism, de cand am constatat ca o cale de mijloc nu inseamna compromis, nu inseamna renuntare la principii ci intelegere si vizualizare de context.