Aş fi vrut să dau un număr special scrierii de azi şi m-am gândit la 666, fiindcă simţeam cum îmi ies două corniţe direct prin bretonul asimetric, apoi m-am răzgândit, n-am vrut să forţez soarta aşa că am lăsat numerele să curgă în legea şi numărul lor firesc deşi îmi plac de mor semnele mistice sau simbolurile. Mărturisesc, forgive me father, că m-am simţit inspirată şi pătrunsă de fior mistic în orice loc cu vibraţie, la concerte rock, într-o sala de meditaţie budistă, la o lansare de carte sau lângă icoanele ortodoxe , de fapt, oriunde există energie şi trăiri adevărate, dintre cele care mă ajută să mă încarc sau să mă descarc, după starea necesară până e suficientă. Iar azi vreau să contemplu cu ciudă the holy shit numit iertare şi sacrul pipăit plin de mister, bune intenţii şi îngrijorări clătinate din cap care înconjoară acest complicat proces. Sigur, o ştim cu toţii şi o simţim pe pielea proprie, e plin universul de zbârnâituri şi trepidaţii pozitive, din cauza asta suntem incojurati din atâtea părţi de armonie, zen şi fengsui. Şi avem noroc, pe lângă noi, ăştia cu sentimente, reacţii nepotrivite şi oarece dureri căpătate în urmă greşelilor cu voie sau fără de voie ale semenilor noştri e plin şi de iertacioşi, cei care ”înţeleg”, bineînţeles atâta vreme cât li se pare că înţelegerea lor îi plasează deasupra celorlalţi, deasupra urâcioşilor şi decăzuţilor plini de resentimente pe care, de altfel, îi privesc cu condescenţă şi cu mila aia a omului care se simte valoros dând doi bani care îi prisosesc prin buzunare cersetorului de la colţul străzii. Cei care cu adevărat, înţeleg, puţini, rari şi preţioşi, oameni apropiaţi, oameni-lumina, sunt cei cărora le rămâi de-a pururi recunoscător fiindcă nu numai că nu se sperie de bubele, jeluirile sau corniţele tale ci se aşează cu tine pe podea şi te ajută să le număraţi împreună.
Foto Bucu, Expozitie
În realitate, e nevoie întotdeauna de doi pentru procesul ăsta extrem de complicat al iertării. Cel care iartă e musai să fie conştient de greutatea a ceea ce el însuşi cere iar cel care urmează să fie iertat să ştie că a greşit şi să îşi dorească din inima să fie iertat. Îngenuncheatul la biserica şi iertarea păcatelor se face doar după mărturisire, asumare şi sincer regret iar dacă de sus în jos doar asta pare să fie mecanismul care funcţionează, mi se pare firesc să avem acelaşi exemplu aplicat şi între doi sau mai mulţi simpli muritori. Capcana e a crede că e ceva de făcut, ceva de sperat sau mai e ceva de iubit că doar, doar o să convingi pe cineva că bucăţica ta de adevăr e adevărată. Va spun un secret aflat cu greu şi smuls din măruntaie: that´s not gonna happen.
Aşa că, după ce-ai trecut, singur sau cu ajutor, prin contorsionări, dileme şi rătăciri, vânturări de ape şi multe întrebări fără răspuns singura posibilitate care rămâne este să treci mai departe. Va fi nevoie de muncă multă, să expiri, să dărâmi, să aeriseşti, să redecorezi, să uiţi şi să încerci să fii fericit. Acelaşi univers care se manifestă, nu-i aşa, tot prin vibraţie şi energie, va avea grijă în felul lui de problema rămasă nerezolvată. Doar că, într-un sfârşit, când apele se vor limpezi, vei fi surprins să constaţi că nu mai e problema ta.
My Cookies 