By Camelia Dumovich
- Atât de liberi pot fi bărbații care nu au crescut niciodată pe nimeni, atât de încăpătoare aripa lor protectivă ca cea a unui castel de aur armat, și atât de inocentă le poate fi vrerea radicală încă necontaminată de fricile lumii dependente de ei, că nu ai cum nu tânji după aripa lor dedicată doar ție, doar o dată în întreaga lui viață, doar un copil al lui, tu. Atât de liberi și doriți nu pot fi decât ne-tații. Dar tot atât de neînțeleasă de nimeni este dorința atavică de ei. Îi visăm ca pe Luceafăr, și când apar, descoperim că nu am urât niciodată mai puternic o altă ființă. Liber fiind, necrescând niciodată pe nimeni, ei nu pot rămâne. Și astfel tu afli cel mai mare refuz posibil ție. Căci rămânerea e un stadiu condiție, nu poate fi învățată de cei născuți să ducă greutatea atavicului lumii. Dar cine știe toate astea? Și chiar de le-am ști, la ce ne-ar folosi?
Ne-tații noștri.. ai noștri chiar dacă nu vor aparține nimănui niciodată. - Atât de legați pot fi bărbații care au crescut vreodată pe cineva, atât de suav legați de panglicile existenței, și atât de mare le este nevoia să conteze, că nu ai cum nu-i ierta ori de câte ori greșesc. [Greșelile lor nu îmi sînt clare, aproape niciodată nu mi-au fost; există o dimensiune care, din ei, cu ei, îi apără de rest].
Bărbatul tată s-a crescut mai întâi pe el. De când era copil a luat tot ce a găsit în jur, bun sau rău și a distribuit inginerește prin propriile holuri marfa, selectând cu practicitate, convins el. Apoi, eventual, a înțeles. Abia apoi a mai găsit curajul să creadă că va conta crescând un alt copil.
Și iată-l, devine tată de copil. Nu poți să nu-l iubești. Perfect, întruchipat și mugur, îi simți trăirea de cuțit. Ca un soldat timid pe vârfuri, își ține inima în brațe. El nevăzut bocindu-și fericirea, suav lăsându-se legat la maţe.
Când e rănit copilul, însă, nu poți pe tată să nu îl lovești.Cumva în mijloc și întotdeauna stă restul lumii de bărbați. Nici liberi, nici legați, nici siguri, sau poate doar accidentați.
My Cookies 