Bilant

aveam douazeci de ani la mineriade, intr-un oras din Transilvania, nu stiam mai nimic despre Piata Universitatii, decat ceea ce ne spuneau la TVR, niste golani se instalasera cu cortul in centru si faceau scandal in Bucuresti. Niste unii aparuti de nicaieri agitau spiritele strigand tot felul de lozinci, ce le trebuia? eram liberi, scapasem de Ceausescu, urma sa fie totul numai lapte si miere. In plus ne faceau de ras in Europa, cum sa stai pe jos, pe caldaram? cum sa protestezi impotriva celor buni care reprezentau, acum, poporul? niste bucuresteni tampiti voiau sa ne strice libertatea si imaginea de tara si totusi oamenii aia continuau sa se adune, sa ramana, sa strige, sa cante, ceva nu era in regula, aveam douazeci de ani si m-as fi suit in tren sa vad cu ochii mei adevarul pe care il simteam dincolo de stirile scurte, versiunile strambe si imaginile alb- negru din putinele fotografii care ajungeau la noi,

apoi au venit minerii (bine le-a facut, au facut ordine, uite, pana si Iliescu le-a multumit) si s-a lasat linistea si pacea peste tarisoara, eh, nu chiar de tot, au mai fost ceva mineriade, se obisnuisera sa fie responsabili cu linistea, apoi au venit altii care erau tot aceeasi si care au cerut sa guverneze in liniste, toata lumea voia liniste, dormiti linistiti, va veghem noi, va fi bine, va curge lapte si miere.

n-a curs. Oamenii si-au vazut de ale lor, ca de obicei, s-au descurcat cum au putut in economia de tranzitie (ce dracu` e aia), cei care au ramas, unii s-au resemnat, aceeasi mizerie, e bine asa cum e sau poate nu-i, dar am obosit, o duc bine, ma descurc si oricum hidra asta are prea multe capete, altii mai mult lupta decat traiesc. e nedrept, e nedrept, altii au plecat, un sfert din tara e afara, oare de ce? si tot n-au liniste pe-acolo pe unde au plecat.

Guvernatorii linistii s-au inchis intre ziduri, sa fie doar ei cu ai lor, cu neamurile, cumetrii si colegii lor de scoala, au luat tot, pana si dreptul la vot, ce sa cautati voi in politica? politica e o cloaca, stati la locurile voastre, doar noi avem acces, ne-am castigat dreptul la Revolutie, avem certificat. Pe rand, apoi, in masinile lor s-au inghesuit autostrazile lipsa, in vilele lor sunt ferecate educatia si sanatatea, in conturile lor s-au ingramadit banii furati de la copii, comisioanele si parandaraturile, argintii pe care au vandut bunastarea si viitorul fiindca n-au fost in stare sa vada mai departe de buzunarul lor. Au devenit sofisticati, au televiziuni cu slugi care-i injura gros pe cei care ridica vocea sau cate-o pancarta (bine le face, niste sobolani/golani/huligani/sorosisti ), dau cu flit oricui le bate obrazul. Si cer in continuare liniste.

nu mai sunt mineri acum. In locul lor avem jandarmerie, avem garduri in jurul parlamentului, o gasca de politicieni certati cu legea care face legi doar pentru ea, un guvern manelist condus de o mediocra tafnoasa, care nu-i cizmar dar se incurca in limba la fel ca el si de un hot condamnat care se crede mare combinator de destine. Din nou sunt pedepsiti cei ce fac galagie, sunt blamati cei care vorbesc si am vazut din nou, ce tristete, oameni adusi prin constrangeri in locuri unde nu vor sa fie, care isi intorc privirea sau isi ascund fata, dar ce sa faci, suntem doar oameni si toti trebuie sa traim, nu-i atat de rau in genunchi daca in jur e un pic de liniste.
E inca iunie, au trecut aproape treizeci de ani si suntem, din nou, prin piete fiindca n-am fost atunci cand trebuia sa fim si n-am crezut atunci ca e adevarat si ca se poate. Ne vom intoarce mereu in acelasi punct pana cand vom vedea cauzele pentru ca abia apoi vom sti ce avem de facut si mai ales cum.