by Camelia Dumovich
Interviu imaginar luat doamnei primar al capitalei, înmânătoare de cheia orașului al cărui rost și responsabilitate administrativă reprezintă prin alegerea democratică a votanților, cetățeni contemporani democrației ce-o respirăm cu toții:
– bună ziua, cum a fost decernarea recunoștinței d-voastră campioanei de tenis că s-a întors în țara noastră, a tuturora?
– nașpa.
– de ce, doamna primar?
– pentru că e oribil să fii huiduit la scenă deschisă de un stadion întreg. mi s-a strâns stomacul, am zis “gata, ăștia au adus si ouă stricate cu ei, s-au organizat, nu mai ies de aici cu panglica întreagă”.
– înțeleg.. dar uite că ați ieșit, nu erau organizați deloc, nu a fost un antentat, ouă stricate nu au avut la ei. probabil au profitat de moment să se răzbune pe d-voastră.
– să-i ia dracu că m-au jignit. așa ceva nu se uită ușor, eu nu suport așa ceva la imaginea mea.
– și ce aveți de gând? sincer, eu aș fi reacționat altfel decât d-voastră, cred că aș fi plâns la microfon cerându-mi iertare că am deranjat un eveniment încercând să adun puncte la imagine. îi făceam la emoțional, că românii se simt foarte ușor de căcat și vinovați, chiar si pe dreptatea lor. strategie, dar, asta e, aș fi făcut-o.
– da-i dracului, că am eu ac de cojocul lor, eu sînt primăriţa capitalei, nu ei. îi ard eu, șobolanii dracului de săraci invidiosi pe puterea mea.
– aș zice abia astept sa văd cum, dar mi-e că mă trăznește duhul sfânt pentru dorințe psihopate.
– mai lasă-mă si cu ăla! mereu precizez “doamneajuta” dar incepe sa dea rateuri, ce tot atâta dreptate că nu mai se ține cont pe lumea asta de faptele mele bune, numai cât am făcut pentru preafericit și tot nu-s mulțumiți preoții. eu nu pricep ce fel de șef esti dacă ai rebeli în organizație.
– nu regretati că ați vorbit la microfon în loc sa înmânati discret cheia, așa cum fac ăia mai mari din alte țări?
– nu regret nimica! cum adică discret? da cine-o făcut posibil totul?? daca nu vroiam eu, nu exista evenimentul. ce e rău, frate, la mine, cee? îi durea gura sa zică “multumim, doamna primar”?! firar ai dracu de figuranți săraci invidiosi pe mine.
– deci ce veți face?
– o să pun pe cineva să scrie postare pe feisbuc, sa nu creadă nimeni că-s proastă și nu știu sa le-o întorc.
După o zi:
– cum a fost pe fb?
– futulen natie da ce porniți, futulen saracie de sobolani da ce organizati stau la pândă, astia nu merită nimic, apai schimb foaia.
– ce urmează?
– le-arăt eu, zic că nu pe mine m-au huiduit, că doar pe aia cu tenisu ei, hehe, se pun ei cu mine! am oamenii mei, un semn așteaptă.
– doamna primar, dar știți că nu e așa.
– ba chiar nu știu, de unde să stiu, ce tot atâta numai eu sa știu.
– doamna primar, dar va rezulta ca nu dati doi bani pe campiona națională, că nu ați fost sinceră când ați declarat că “vreti doar sa va exprimati bucuria că s-a întors în țară”, doamna primar, răniți o fată care a muncit și care e sincer iubită de oameni pentru că e un model pentru ei, doamna primar!
– iaca nu mai pot eu, mai dai dracului si pe astia tot atâta performanță sportivă, nu-i mai satura naiba de premii europene, sa câștige la ei in țară daca-s patrioți adevărați.
(la later edit nu mă bag, prea mult imaginar, cum ar veni
My Cookies 