De ziua egalității de sanse dintre bărbat și femeie.

By Camelia Dumovich

bric

Este revendicată prin legi egalitatea în drepturi, așa e, dar adânc în noi, acolo unde nu mai avem timp să ne uităm este o mare inegalitate de concept și în consecință de perceptie. Și ea va persista până când Biserica nu va schimba ceva. Adică pentru totdeauna, că Biserica nu mai are cum schimba ceva. O Marie și jdemii de sfinți bărbați. Cum e Luna printre stele.
Spiritual nu se pune problema egalității, ci frumusețea complementarietăţii. Oricine s-a explorat din unghiuri ale trăirii spirituale, știe. Știe că Ființa are veleități doar superficiale de gender, nu și diferențe/inegalități de Fond, de conținut spiritual. Și că momentan omenirea e mai mult religioasă decât cum ar fi putut fi: natural spirituală. Și oricât s-ar lupta pentru legi care să reglementeze drepturile egale cetățenești, psihologic femeia e în minoritate de potențial sanctificabil în inconștientul colectiv și individual. Acolo jos, în beci, încă se mai crede că unui bărbat îi e mult mai ușor să se dedice Căii spre “purificare”.
“femeile-s mai nebune, femeile-s mai complexe, femeile-s mai emoționale, deci mai instabile, femeile-s mai a dracului, mai alunecoase, mai curve, mai libere, mai spontane”. Biserica a îndrăznit ceva ce eu personal consider sâmburele răului multor generații: “Femeia e mai spurcată”. Fără reglementarea acestei nedreptăți, nimic nu se va schimba cu adevărat în profundul cel albastru. În profundul din care au motor multe tulburări emoționale ale femeilor, tulburări într-o vastă paletă, de la autodispreţ și până la a împrumuta comportamente “masculine” pentru a demonstra inutilitatea masculului.
Anorexia daca o studiezi îți va rezulta că e o dorință adâncă incontrolabilă de a fi pe plac, în obținerea aprecierii, validării de la el sau de la societate. Pe care fond, fraților, pe care fond e posibilă fixarea unei asemenea disperări? Unul romantic, unul estetic, unul sexual? Nu, nici unul din elementele societății superficiale nu poate avea o asemenea forță autodistructivă asupra individului. Ci refuzul iubirii primordiale, acceptării primordiale. Refuz plasat din generație în generație, memorat cu grijă în codul genetic, in memoria colectivă. Ne naștem însetați de iubire, sîntem singura specie de pe pământ ai cărei pui sînt ani de zile dependenți de mamă. Si mulți dintre noi mor cu buzele arse de neiubire, pentru că niciodată în viața lor lunga nu si-au putut potoli setea. Și bărbați și femei.
Nu, Eva, nu tu esti vinovată de declin. Viața pe pământ nu e declinul tău, nu e căderea ta din paradis. E doar viață pe Pământ.

Foto credit Bucu

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s