– Viața mea, domniță dragă, e un roman. Dar ce spun eu roman, e ecranizarea unui roman, e ca-n filme.
– Aha. Ce fel de film? Love story, SF, comedie? Știu: genul programului dramă.
– Dumneavoastră râdeți dar eu va spun cu mâna pe inimă că puțini oameni au avut o viață ca a mea. De la agonie la extaz, cu întorsături spectaculoase ale sorții, cu momente care depășesc sublimul, cu altele care s-au tavalit în plină mizerie existențială. Pare uneori o regie de Tarkovski, alteori o ciudățenie a la Lars von Trier.
– Înțeleg, viața dumneavoastră e o combinație de sex pe fundal alb-negru.
– Ei, nici chiar așa. Sexul nu e atât de important, e doar un condiment, uneori supraevaluat, cam ca piperul. În general ne plac condimentele fiindcă pot îmbunătăți gustul, dar ele nu sunt esențiale pentru un om flămând sau însetat de miracolul vieții.
– Sa-i zicem atunci o producție europeană, mai realistă, mai terestra.
– Realismul e implicit, nu am de ales. Dar evadările din cotidian, în imaginație, au rolul lor. Am trait nenumarate episoade incendiare, insotite pe fundal de o muzica adecvata. Mi-am schimbat de mai multe ori pana si gusturile muzicale, am evoluat, asta e o intreaga alta poveste. Iubesc femeile pentru efemerul lor, pentru felul în care unele mi-au colorat pelicula vieții. Dacă ați ști. Sunt multe femei care și-ar dori să mă facă eroul unui roman. Dar eu refuz întotdeauna, sunt modest.
– Și atunci de ce nu o scrieți chiar dumneavoastră?
– Fiindcă prefer să trăiesc, domniță. Viața e mult mai interesantă și mult mai provocatoare, nu-mi permit să pierd timp prețios scriind. Mai bine mă uit la filme.
My Cookies 