O furnică se mișcă fără stare în jurul bulgăre, se întoarce de jur împrejur, se învârte, se depărtează, se răsucește, se frământă, revine în același loc. De vreo două ori a intrat sub bucata compactă de pământ, a ieșit repede, repede apoi și-a reînceput fără odihnă ocolurile jur-împrejur. Mă uit la ea de câteva minute și nu înțeleg, i-ar fi fost ușor să treacă.
-Hai, mă, să te-ajut.
Am mișcat bulgărele câțiva centimetri mai încolo. Furnica a rămas pe loc, dezorientata. A înaintat până la locul eliberat, s-a oprit, o căutare scurtă, la dreapta, ceva mai șovăielnic spre stânga. L-a regăsit, i-a dat un ocol și aproape că i-am simțit ușurarea.
