Înțelegerea

piatra

Piatra se rostogolea, săltând cu hopuri mici printre formele neregulate ale caldarâmului, se oprea într-un colț de pavaj și aștepta să fie lovită ca să mai înainteze câțiva metri. Strada lunga, o pietonală din orașul vechi, se trezea greu, era liniste, trecatori putini, magazinele de-abia își ridicau obloanele. Intr-un colț cu Seven Eleven doi tineri bărboși cu pahare de plastic în mână si sacouri elegante, fumau înfrigurați, cu fața întoarsă spe dunga de soare rasarita intre două clădiri. Încă un șut, piatra sălta de două ori, cu zgomot sec și se opri de data asta lângă o bordură .Jocul nu-i făcea nici o plăcere și nu înțelegea de ce se avea nevoie să lovească piatra cu vârful pantofului de fiecare data când o ajungea din urmă. Preț de o secundă gândi să o ia la dreapta, pe străduța care urca în pantă, doar ca să scape de nevoia de a plimba piatra pe toată lungimea străzii. ”Ce prostie, pot să trec pe lângă ea fără s-o lovesc.” Și totuși, voia sa-i mai tragă un șut. E complet fără sens, s-a gândit și s-a așezat direct pe bordura, e uscat, da-i dracu` de blugi. Piatra avea două colțuri, era cenușie, obișnuită, a cules-o din praf și a cercetat-o cateva secunde, preocupată, trecându-și degetul peste colțurile boante. ”Vreau să inteleg” a murmurat, ”nu pot să trec mai departe până când nu inteleg”

Încălțările trecătorilor defilau prin fața ei, fără grabă. Pantofi, pantofi, adidași, talpă, o margine zdrențuita de blugi peste niște ciocate cu tocuri pline de ținte. N-a ridicat privirea să-l vadă pe posesor, și-l imagina slab, lung, cu o pălărie de culoarea cafelei, complet nepotrivită orei matinale. Se încăpățâna să rămână cu privirea dreaptă, în linie, limitată la nivelul gambei. ”O să ajung cu înțelegerea până la genunchiul broastei” și gândul o înveseli pe neașteptate. Ei bine, nici asta n-a priceput. De unde venea gândul vesel, plin de zburdalnicie, un clovn cu limba scoasă ivit strâmb dintr-o nișă, tocmai când era hotărâtă să fie gravă, serioasă. Și să înțeleagă. Învinsă, a ridicat ochii, omul era într-adevăr slab și înalt, dar n-avea pălărie ci câteva fire de păr blond prinse neglijent cu elastic într-o coadă care se rasfira pe spate.

Și-a aprins o țigară, dorindu-și să aibă energia de a se ridica și de a merge până la colț, să ia o cafea în pahar de hârtie reciclabila. Lipsa pălăriei o descumpănise, fără ea imaginea era incompletă si strica echilibrul scenei. Omul cobora in josul strazii, zgomotul ritmic al tocurilor metalice se auzea inca, indepartat. Stinse țigara pe bordură și, după un moment de ezitare, a pus piatra în buzunar, lângă brichetă. S-a ridicat și potrivindu-și geanta pe umăr, s-a întors la magazinul cu cafea.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s