Cronici

Îmi plac semizeii,
cred că mereu mi-au plăcut genele  amestecate
si stările confuze
Certitudinile sunt săpate-n piatră, sunt albe sau negre
fixe, dure, greu de zgâriat sau de străpuns
iar eu iubesc nisipurile mișcătoare
culoarea roșie, marea, ploaia verde
si semizeii.
Și fiindcă nici o patimă nu-mi e străină, nici o durere nu seamănă cu alta
dar nici cu a altuia
au fost zile în care am scris nimicuri,  zile în care am râs și zile în care am tăcut,
zile în care am urlat
și zile în care am ascultat cum crește nimicul din tot.
Într-o altă zi am lepădat frica, apoi mi s-a făcut teamă
si am cules-o din nou.
Adevăr va spun, fără frică devenim una cu zeii
orbi la culori, nesimțitori la timp , delimitați în spațiu
definitivi și nu regenerați
zidiți în certitudini și în cunoașteri sterpe.
De asta îmi plac semizeii.

foto Bucu, album bric-à-brac