Rezumatul zilei de Paste.
Fiindca ne prinsese o sfântă insufletire si o cucernica dorinta de a ajunge la biserică, am luat-o spre Uppsala, unde se află o minunata catedrala protestantă, care are o incapere amenajata ca un loc de rugăciune ortodox.
Cu trenul, din Stockholm, faci cam o ora si un sfert. Cand am ajuns la biserica, dupa niste cafele si sucuri baute pe parcurs, am cautat in primul rand, toaleta. Stanga, dreapta, nu-i. Intrebam cu sfiiciune la magazinul de obiecte bisericesti. Doamna ne trimite la cafeneaua din spatele bisericii. Care se inchisese la 16:30, iar noi am batut la usa la 16:35. Ne-am intors in biserică, explicand ca nah, nu putem îngenunchea in aceasta sensibila si urgenta stare. Sorry, n-avem toaleta.
Cu niste pardon, înjurături mestecate delicat printre dinți, am coborât in oras până la primul local, rezolvat problema, dupa care ne-am intors. Musai sa aprindem lumanari, ca e Paste, ce pastele…
In catedrala incepuse un concert “Sorry, va intoarceti peste o ora, cand se termina concertul”
Ok. In apropiere este restaurantul vestit al unui grec, hai sa mancam o salată de vinete si ce mai gasim, apoi ne intoarcem. Programare perfectă, dupa o oră aveam amintiri cu salată de icre in cerul gurii. Inapoi la catedrala, muieri cu un țel, ori punem lumanari, ori nu mai punem. Concertul nu se terminase. Domnul de la usa, un tip solid de culoare, se uita la noi si zice ” Veniti a treia oara, ok, intrati in liniste si puneti lumanari.
Inauntru era concert in toata regula, cor, tenor, orchestra, orgă, Ave Maria. In varful bocancilor, luam lumanari, le aprindem, le punem in suport, gata tot, sfintit, alea, alea, ne asezam noi mai ferit, asa, pe niste fotolii in lateral si intram in atmosfera pioasa, simtind cum ne patrunde spiritul sfant. Admirabila acustica in catedrala, ochii la vitralii, sufletul in rai…
Cam dupa cinci minute, domnul solid de la usa e strecoara silentios “ati terminat treaba? Minunat, puteti sa poftiti afara”
Si am poftit. Nu inainte de a scrie in caietul de reclamatii sa doteze catedrala macar cu o buda ecologica, ca nu merg concentrarea, meditatia si rugaciunea inimii pe vezica plină.
N-ai cu cine, dom’le, n-ai cu cine…
Foto credit Killing Art
My Cookies 