Facebook

Ma irit ori de cate ori mi se spune “lasa fb-ul, ca afara ciripesc pasarele, ninge/ploua/e soare sau se petrec fenomene din care-ti scapa vreo manifestare a esenței lucrurilor.”

Fb-ul nu e viata mea paralela, nici viata mea secreta, e pur si simplu o parte din viata mea. Nu imi creez identitati in spatele tastelor si nu traiesc in online nimic mai mult sau mai bogat decat ce as trai in real. De sapte ani e integrat in zilnic, in ceea ce sunt si imi implineste nevoile vechi si simple pe care le avem cu totii de cand lumea, nevoia de oameni si de informatie. Online-ul e locul in care imi intalnesc prietenii vechi, fac planuri cu cei actuali sau ii cunosc pe cei viitori. E punctul de pornire al unora dintre cele mai incredibile experiente pe care le-am trait in real, incubatorul teoriilor pe care le-am pus in practica, deschizatorul unor drumuri pe care altfel nu le-as fi vazut si pe care n-as fi avut ocazia sa le strabat. De cateva ori, cand am simtit ca ma copleseste, la fel ca orice mult care devine prea mult, am luat cate o pauza, fara declaratii belicoase si fara anunturi, fiindca pauzele si respiratiile imi apartin.

Discretie nu inseamna carpe colorate aruncate peste veioza din colt, nu inseamna minciuna, nu inseamna ascuns si nu inseamna “noaptea ca hotii.” Lumea afla despre viata mea atat cat vreau eu sa se afle, exact ca in realitate.