Femeie not

27858138_1225119207623153_6921943595459159821_n

Până la un punct sunt antifemeie,  până la punctul de fierbere sau de răcire iar punctele astea le ating zi de zi, în fiecare zi, între punctul de fierbere și cel de îngheț  e un șir de puncte de reper pe care musai să calci cu tocuri, în echilibru, cum altfel,  că definițiile obligă, încadrează, tipizează, nu juca fotbal că-ți strici genunchii de sub fuste, shhht, să  nu spui ce-ți place, că nu se cuvine, nu râde cu voce tare că ți se văd dinții și poate ai o pată de ruj pe premolar, nu plânge cu zgomot că cearcănele sunt inestetice, nu-ți spune  orgasmul că te aude lumea și ce-or să spună vecinii,  nu lovi inapoi cand esti ranita, ca nu se cade, esti femeie, inchide ochii si accepta, accepta orice ca nu-i voie cu orgoliu, bad, bad orgoliu,  nu ridica geamantanul singură, fii gentila, ce contează că geamantanul are roți, or să sperie de ține că ești puternică sau mai rău, or să se rezeme de tine și n-o să fie bine nicicum, nici cu  părul lung, nici dacă e tăiat scurt și vezi că firele albe nu mai au dreptul la pantaloni scurți…

Și nu vreau flori, nu știu să mă port cu florile, nu mi-am făcut coronițe în copilărie, era prea trist să le văd uscate, prea  trist să le văd murind sub ochii mei în vaze sau în ghivece colorate, ce femeie să fii fără ghivece deco,  femeilor le plac florile, mie nu, sunt antifemeie,  aș vrea  să se veștejească departe, în altă parte  și să-mi aduc în minte  imaginea aia cu noroi, cu pajiște, cu pădure, cu piatră sau cu  pământ uscat din care capetele florilor ies în ciuda pământului sau al asfaltului sau al iernii, în ciuda tuturor celor care cred că totul pe lumea asta are un rost…
Și nu vreau ciocolată, ciocolata îmi place doar din când în când și numai când am cu cine s-o împart, nu mănânc ciocolată singură, chiar nu, o pun pe masă, întotdeauna în mijloc, pe masă și mă bucur când văd guri care se înfruptă, guri mânjite de ciocolată,  limbi care șterg urme de ciocolată, cutia goală de ciocolată mi-i dragă pentru că atunci cei din jurul meu devin dulci și a avut un sens, ciocolata e singura care trebuie să aibă un sens. ..

Nu știu nici cum e cu darurile, sunt jalnică la primit, mă bucur prea zgomotos sau prea in taina, primitul e în doi timpi, două puncte, surpriză și reacție, nu-mi plac surprizele, nu cred că-s plăcute ci că-s doar surprize și-s nepotrivită în reacție, vreau să-i mulțumesc infinit omului nu pentru dar ci pentru că m-a avut în minte o clipă și nu cred că merit daruri sau clipe sau mângâieri, mă tem  că rămân datoare, uf, datoriile-s de plătit și nu fac diferența între puțin și mult fiindcă nu știu să trăiesc puțin, n-am învățat cum e cu puțin și trăiesc tot, fara sa caut vreun sens…

Sunt antifemeie pentru că nu-mi ajunge blidul cu ciorbă, nu-i destul s-o pun în blid, vreau să-l fac farfurie zburătoare, vorbesc serios, sunt atâtea zboruri  și n-am timp pentru toate fiindcă pierd vremea  cu visuri, cu planuri, sunt ocupată să mă găsesc cand ma ascund,  să sper, să iubesc, să cad, oh, caderile, să mă înalt, din nou și din nou, deși tot din vechi peticesc și adaug și trag de mine să-mi ajungă mie și mai ales să ajungă și altora, că doar așa are sens…

 

Sunt antifemeie.  abia în puntele de suspensie stă slăbiciunea mea, atunci când mi se întrerupe șirul gândirii sau al acțiunii, uneori al simțirii și asta e, o să fiu antifemeie până la capăt chiar daca o să rămân undeva, în suspensie, între puncte…

Foto credit Bucu

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s