Viitor

Uneori îmi aduc aminte de viitor, nu mint, mi se întâmplă și probabil se întâmplă oricui, mai ales celor ce privesc atent o buclă răsucită pe deget, desenează cu unghiile conturul unui umăr dezgolit sau ascultă cu ochii închiși o respirație. În timp ce …

În timp ce secundele trec mai departe, repede sau mai încet ca-n bancul în care minutul pare o o clipă sau o veșnicie în funcție de arderea pe care-ai poposit, doar declinarea verbelor devine acțiune conștientă. Din cauza asta cred că visele sunt proiecte cu anticipare, unele în care ne afundăm până la genunchi, până la brâu sau până la umeri cu setea celui ce privește cupele pline aflate într-o vitrină cu geam incasabil. Visul e, fără îndoială, proiecția unei speranțe într-un timp care va veni. Dar viitorul are propriile lui planuri tridimensionale, prinse între orizontala locului, punctul norocului și axa lumii așa că se amestecă într-o serie de variabile, se combină, se transformă și devine apropiat, îndepărtat, înălțat, regretat sau poate alungat în lipsa vântului potrivit sau din teama pierderii unor repere fixe . De fapt, tot ceea ce contează este să te afli sub incidenta potrivită. Și să respiri.

Prezentul e tăcere, viitorul începe de la un cuvânt. Sau de la primul gând.

Foto Bucu, album bric-a-brac