Treișpe

Câteodată,
intr-o zi de treișpe se adună unu cu trei
și începe o joacă de-a ascunselea cu undițe și jumătăți de infinit.
nu infinit din ăla pe care-l știm cu toții, de nu se mai termină
ci un infinit mai mic,
care începe in prima zi ca un rotocol de ornament în spirală.
pe o coloană corintica, să zicem.
Apoi, de la punctul T zero desfășurăm întâmplări urcând în linie pe spirală,
circular ascendent,
când pe partea văzută, când pe cealaltă.
Pe drum se pierde un papuc, o amintire sau mai multe,
se târăște în praf o iluzie sau o trenă,
se caută pila de unghii necesară
pentru netezirea colțurilor de unghii rupte când bate vântul prea tare și te agăți de orice,
dar așa-i în spirală, important e să urci.
T unu, T doi, T trei, șamd…
O data pe an, dacă nu ai rău de înălțime
sau dacă e balustrada solidă,
te oprești să-ți tragi răsuflarea în același punct, din care poți privi în jos
ca să înțelegi distanța de la începutul infinitului mic
și să revezi cifra treișpe râzând în pumni, după colț.

foto credit Bucu