Dorințe

11988248_697001873768225_6896427828058741438_n

Un om avea odată, o dorință. Ca toate dorințele oamenilor, nici a lui nu era complet definită, era în aer, era în minte, era în vis, dar era, bineinteles,  scopul vieții lui.
Într-o seară, Dumnezeu, cu care omul avea o intelegere, nu se prea deranjau unul pe celălalt, l-a întrebat:
– vrei să fii sfânt pentru o jumătate de oră?
– cum să fiu sfânt, Doamne?
– uite, tu nu ești băiat rău, ai trecut  prin multe și m-am gândit că ai acumulat în timp un strop de înțelepciune și de învățătura. Pot să-ți dau exact ce-ți dorești, trebuie doar să fii sfânt pentru nu mai mult de o jumătate de oră. O jumătate de oră trebuie să te gândești la alții, să te pui in locul lor, să te așezi un pic mai în spate, să lași deoparte judecata și deșteptăciunea. Să simți durerea altuia, să strângi o mână, să ștergi vreo două lacrimi. Să fii aproape și să înțelegi. Să dai dovadă de omenie și să nu te crezi mai bun sau mai presus. Crezi că poți? Îți cer mult, să știi.
– și-o să primesc ce îmi doresc?
– in schimbul acelei jumătăți de oră poți avea totul, ba chiar mai mult decât ți-ai imaginat vreodată. Poți să fii fericit, poți să ai tot ce ai visat, eu când promit nu fac promisiuni deșarte. Dar să ai grijă, dacă nu respecți deal-ul, o să pierzi tot și va ieși nasol. Înțelegerile funcționează doar când sunt respectate de amândouă părțile.
Omul a semnat repede contractul. Apoi s-a gândit și a început să-și facă calcule. Perspectiva indeplinirii dorinței era amețitoare, wow, să poata striga “este”, se vedea deja intr-un film cu happy end, împlinit și fericit până peste marginile firii. Dar n-avea prea multă încredere în Dumnezeu, îl mai trăsese pe sfoară o dată, trecuse atunci peste ofensă, mai oftând, mai râzând și de ciudă, cochetase cu diavolul un timp chiar dacă nu-I plăcea nici pe el pe de-a întregul. Lucifer era un tip mișto, îl bătea pe spate, îl umplea de fumuri și-i respecta alegerile fără să-i ceară nimic în schimb. L-a convocat la sfat de taină.
-Bro, i-a spus diavolul, studiind contractul, Doamne-Doamne asta s-a cam ramolit, în ultimul timp a cam luat-o pe arătură, are tot felul de idei cu evoluții spirituale, pace în inimi, salvat de suflete și alte prostii din astea. Tu știi mai bine ca oricine ce ai de făcut, ești specialist, ai învățat și de la mine câteva chestii. Povestea asta cu sfințenia e un efort în plus și nu e necesar, oamenii suferă un timp, da` se descurcă ei, apoi le trece, nu trebuie să-ți faci crize de conștiință din atâta lucru, că doar nu e suferința ta. Pe urmă, nu-i corect să-ți pună condiții, tu poți să faci ce vrei, să treci peste oricine, să obții tot ce poftești. Io nu mă bag, e alegerea ta, dar zic că jumătatea aia de oră e pierdere de vreme, dacă a semnat o să-ți împlinească dorința oricum, ți-e dator de data trecută iar el știe asta.
Omul s-a gândit din nou, i se părea că Lucifer avea dreptate, până la urmă merita toate lucrurile bune care i se întâmplau, le aștepta de-o viață. Era timpul. În ziua stabilită să fie sfânt avea treabă, se întâlnea cu băieții la bar. Și-a adus aminte că în grafic era jumătatea aia de oră programată ca plată dar avea îndoieli și n-avea starea necesară. Și dacă sfințenia aia îi strica cheful și întâmplarea? Dacă Dumnezeu îl trăgea pe sfoară din nou? A hotarat ca faza cu sfințenia nu-i aduceau nimic în plus fiindca el, personal, n-avea nimic de castigat. În varianta lui de adevăr nu promisese nimic nimănui, el se pricepea doar la primit, nu era vina lui că oamenii aveau așteptări de la el, dezamăgirile se trăiesc pe cont propriu, se stie ca toti oamenii vorbesc vrute si nevrute si se folosesc de ceilalti cand au scopuri de urmarit. Mai bine să meargă pe calea care funcționase de atatea ori, a șters cu buretele tot ce îl incomoda, și-a curatat pantofii de urme inestetice, si-a infundat urechile cu ceara, a aruncat la ghenă chestii devenite inutile care nu se potriveau în noua lui viață, nu s-a mai uitat în spate, la cer sau la cei care i-au fost aproape, că n-avea timp, era ocupat sa fie fericit. Jumătatea de oră o ținuse un timp, apoi o dăduse diavolului, nu mai avea ce face cu ea, se făcuse mult prea târziu și nu mai avea cum să o folosească.
Apoi, pe nesimțite, a început să-i crească părul și unghia degetului mic de la mâna stângă. S-a apucat de scuipat semințe pe pereți, de înjurat gros în stânga și în dreapta, de arătat mușchi injectați cu steroizi, de hăhăit în locuri în care nu se cuvenea și de lălăit cantece expirate la lume. Șmecheriile învățate de la diavol nu-i mai foloseau, dracu` știe de ce, avea ieșiri nepotrivite și cu fiecare zi devenea tot mai inadecvat realității și circumstanțelor.
Fusese om de treabă, cu calități și defecte ca oricare altul. Dumnezeu l-a transformat în manelist.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s