Trenul 23 Răsărit

fata

Cearta dura deja de o săptămâna. Ne certam la telefon, în mesageria de fb, făcusem schimb de mailuri furioase. Era vina mea, desigur, era întotdeauna vina mea, îmi cerusem scuze de nenumărate ori, nu erau acceptate, nu le voia, înțelegeam motivele pentru care ne certam, dincolo de ele, însă, simțeam că e ceva mai mult. Ceva îmi scăpa, dar n-am săpat mai adânc să văd ce anume. Eram mulțumită până și de ceartă atâta vreme cât părea că îl scoate din amorțeală.
De câteva luni Răzvan era, din nou, într-o stare nu prea bună, eram destul de speriată, era slăbit cu ochii afundați în orbite, părea extrem de nefericit și perpetua o stare proastă de tot. Mă simțeam complet neputincioasă, voiam să-l ajut și nu știam cum. Singurul om cu care vorbisem despre el și problema lui era Clara, se cunoscuseră în real destul de recent, schimbasem impresii după întâlnire și i se părea un tip ok, doar ei îi dezvaluisem că-s îngrijorată pentru el. Știam că ea n-o să mă judece, că o să-mi înțeleagă grija și eram sigură că secretul meu e în siguranță, doar era cunoscută ca fiind cea mai discretă ființă de pe planetă. Deci nu, Clara sigur nu-i spusese nimic, ieșea din discuție, altceva trebuia să fie la mijloc.

 

Vara suedeză începuse parcă mai devreme ca o dezlănțuire ciudată, un fel de criză adolescentină cu schimbări bruște de vreme dar era mai însorit și mai luminos decât de obicei. În Stockholm, când e vreme bună e o îndatorire să lași totul deoparte și să ieși afară, soarele e prețios, rar și căutat. În ultimele săptămâni ne întâlneam des, îl scoteam din casă sub tot felul de pretexte ziua și ieșeam seara în oraș. Raisa era mai ingăduitoare decât Ella, chiar dacă îl plăcea pe Răzvan mai mult de dragul meu, ne însoțea în escapade fiindcă știa cele mai tari baruri din Stockholm.
În seara aceea, spre disperarea Raisei care încerca să fie arbitru, am continuat să ne certam până când am ajuns la barul nostru preferat, o bombă unde se cânta live rock. Era arhiplin, părea chiar mai multă lume decât de obicei. De pe terasa îngustă care se prelungea în stradă până la scena de dinăuntru am trecut printr-un amestec de blugi rupți, costume corporatiste, tatuaje, lanțuri, vikingi înalți, latini cu dreaduri, frizuri punk vopsite în culori țipătoare, o panoplie de figuri și personaje care dincolo de muzică și băutură, transformau orice seară într-un spectacol. Acolo se întâmpla mereu ceva neobișnuit.

Masa robustă din lemn lăcuit la care ne așezam de obicei era într-un colț întunecos pe care tronau lumânări cu ceara topită gros în sticle goale de whiskey, era aproape de scenă și în același timp ușor ferită de aglomerație. Bere finlandeză găseam doar acolo, amăruie și rece, o beam direct din sticlă. Trupa care cânta live era una de zile mari, coveruri de piese vechi, cunoscute, băutura curgea peste tot, la propriu, podeaua devenise lipicioasă, se cânta frenetic și se dansa dezlănțuit, cuplurile se sărutau fără inhibiții, aerul exploda de sex and rock`n roll. Ne-am aruncat hainele pe bănci, în colț și am intrat în ritm, printre oamenii înghesuiți în fața scenei, molipsiți de atmosferă și de riff-urile de chitară care sunau într-un mare fel. Spre sfârșitul concertului, în hărmălaia infernală, Răzvan mi-a făcut semn.
– Hai să mergem la o țigară.
– Așteaptă-mă să-mi iau haina.

Am ieșit în stradă, împăcați, încălziți și veseli. Ne-am aprins țigările, ținându-ne bricheta unul altuia. Apoi am văzut o urmă pe fața lui, am vrut să să i-o șterg dar mâna mea și-a prelungit gestul atingându-i obrazul și barba într-o mângâiere care m-a surprins și pe mine. Răzvan mi-a prins mâna cu putere.
– Asta…asta a fost altceva, știi?
Mâna mea rămăsese captivă între mâna și obrazul lui iar momentul se prelungea periculos.
– Știu. Hai să mergem înăuntru, pierdem concertul..
Înăuntru, concertul tocmai se terminase, trupa își strângea instrumentele dar muzica se auzea cu aceeași forță în difuzoare iar atmosfera era la fel de încinsă. Raisa era la bar, lua o tură de băutura pentru toți. Răzvan s-a oprit într-un colț, uitându-se în jur, sprijinit de podeaua de lemn a scenei. Când m-am apropiat de el să-i duc o bere, m-a luat în brațe cu un singur gest, complet neașteptat și posesiv. Surprinsă, m-am strâns toată lângă el, mâinile lui ajunseseră direct pe piele, pe sub mătasea subțire a bluzei, îl simțeam cald prin stofa blugilor și m-am predat fără să mă opun amețelii și nebuniei. Dispăruse totul în jurul nostru, ne sărutam disperați, cu buze, cu dinți, intrând unul în altul, fără să ne pese de lumea care forfotea în jur. Raisa rămăsese înmărmurita la masă. A prelungit îmbrățișarea cu mâinile în părul meu, ținându-mă aproape și am rămas acolo, strânsă, pierdută, cu capul pe umărului lui, răscolita fiindcă senzația era neașteptată, era ca și cum m-aș fi întors acasă după un drum lung. Ne-am desprins greu, ușor năuciți, fără să știm ce naiba se întâmplase și cum am ajuns din nou acolo.

Barul se închidea pe la trei, am luat-o pe jos spre stația de metrou. Strada era așternută cu puful căzut al plopilor care părea să fie peste tot ca un covor, moale și uscat, în unele locuri stratul era atât de gros încât ne afundam până la glezne. Se stârnea la fiecare pas, aerul era plin de puf plutitor care cădea ca o ninsoare caldă sporind lumina nopții fără întuneric și prelungind senzația de ireal și fantomatic în care călcam.
În timp ce așteptam metroul, Răzvan părea obsedat de o idee.
-Vreau să văd răsăritul, mai e doar o oră, mă duc în Gamla Stan. Haideți cu mine.
-Răzvan, du-te și tu acasă, ne-a ajuns toată noaptea, nu mai mergem nicăieri, suntem rupte.
Raisa era obosită, se vedea. Eu nu eram, eram doar amețită și exaltată. De băutura, de muzica, de freamătul care se redeșteptase în mine.
– Haideți și voi. N-am chef să văd răsăritul singur. Zău.
– Nu mergem, e târziu, o luăm spre casă.

Raisa aproape m-a tras după ea. Metroul pornise de pe loc dar eu eram neîmpăcată, cu ochii pe fereastră, la el, rămas singur pe peron. M-am hotărât pe loc și m-am ridicat de pe scaun.
– Di, e târziu, suntem obosite
– Nu pot să-l las singur. Îmi pare rău. Pur și simplu nu pot. Îl sun și cobor.
– Di, nu te duce, te rog eu, ajunge pentru azi, e prea mult. O să va întâlniți în altă zi.
Raisa mă privea cu milă.
– Noapte bună. Vorbim mâine
Am așteptat să se deschidă ușile metroului, numărând secundele și am fugit pe scări să prind metroul care pleca într-un minut în cealaltă direcție. L-am sunat în timp ce coboram scările în goană.
– Așteaptă-mă, vin înapoi.
Pe peron ne-am îmbrățișat, se bucura ca mă vede, sincer și neprefăcut.

– Știam eu că nu mă lași. Hai să mergem, știu eu un loc bun de unde putem vedea răsăritul.
Am luat-o încet spre poduri, spre mare, pe faleza largă și pietruita, trecând pe lângă navele ancorate în docuri. Dimineața era rece și senină. Ne-am așezat pe o bancă, tremuram fără să știu dacă-i răcoare sau era teama care mă cuprindea încet. Și-a desfăcut haina și m-a primit înăuntrul lui, mă ghemuisem acolo cu suflet cu tot, era cald, era bine, eram obosită, amețită și tăcută. Totul era suspendat, nu mai rămăsese decât realitatea brațului și căldura care mă înconjurase.
– Sunt îndrăgostit, știi?
– Drace. Iar? Zici ca-i o gripă, te apucă brusc, în fiecare primăvară, îți da febră și frisoane, te consumă cu ceva transpirații și te lasă convalescent.
– Și nu pot să-ți spun cine e.
Serios, ți se pare normal să vorbești despre nefericirile tale în amor unei femei pe care o ții în brațe?
– Îmi pare rău că ne-am certat atât de urât în zilele astea. Știu că ești bine intenționata și știu că vrei să mă ajuți. Cu tine încalc mereu limitele sau nu le găsesc pur și simplu. Mă gândeam că suntem prieteni. Un fel de friends with benefits. Nu suntem asta?
Du-te naibii, honey. Nu, nu suntem. Prietenii se ajută, se înțeleg, se sprijină. Nu ești genul.
– Of, fată dragă, îmi pare rău, știu că mă iubești și nu știu cum să fac. Sunt complet dat peste cap. Mă chinui pe mine, te chinui și pe ține, parcă-s într-un film idiot.
– E boală cronică, e dependentă, nu mai știu nici eu, dracu` s-o ia. Te iubesc de prea mult timp, de parcă n-am încotro, și nu mă plac deloc iubindu-te. Și toate încercările, absolut toate încercările au eșuat până acum. Fuck, trebuie să termin cumva cu povestea asta.
– Ascultă-mă. Toată viața am căutat femeia perfectă, amorul perfect. Sunt condiționat de o noțiune de femeie care nu știu dacă există undeva. Când te-am întâlnit eram decis să mă schimb, să încerc altceva, aveai atâta viață în tine, m-am gândit că o să mă molipsesc, că o să mă poți cumva, urni. Dar ai avut dreptate, nu așezam lucrurile la fel. Suntem diferiți . Am simțit mereu o nevoie de opoziție cu tine, m-am pus împotriva ta, între noi a fost tot timpul un soi de competiție, dracu` știe, chiar și când aveai dreptate am refuzat să ți-o recunosc, știu. Vezi tu, femeile pe care le-am avut lângă mine au luat-o razna într-un fel sau altul. Dintre toate, doar tu ai rămas pe picioare, ai rezistat, uite, ai venit aici, te-am cam abandonat atunci la început, nu te-ai lăsat, te-ai descurcat bine, sunt oarecum mândru de tine, job, casă, excursii, prieteni, ai o viață plină.
demonstrații. rezistentă, forță. Am vrut doar să îți arăt ca pot muta munți din loc. Dar n-a contat, tu voiai ca munții să rămână la locul lor. Sau mai la stânga în loc de mai la dreapta. N-am știut niciodată ce-ți dorești.
– Și uită-te la mine, sunt doar o promisiune, mereu amânată, mereu nerealizata, un fluture bezmetic fără nici o direcție care se rotește în căutarea liniștii de a fi. Și totuși oamenii au așteptări de la mine, nu înțeleg de ce…
– te-a inspirat puful plopilor. Off, eu stiu de ce, dar n-o auzi nimic din ceea ce îți spun iar vina cumva, va fi iar mea. Așa ca ce rost are?
– Iar acum te tin in brate si sunt extrem de tentat sa incercam din nou.  Uite, nici eu nu mai stiu ce e cu mine si  nu mai stiu exact unde sunt. Dar stiu ce e in sufletul tau si ma tem pentru libertatea mea si a ta. Intr-un fel sau altul te ranesc, mereu o fac. Nu stiu daca merita si nu vreau sa te pierd, Di. Vreau sa ramai in viata mea, au fost atatea intamplari, avem atat de multe amintiri frumoase. Ar fi pacat. Ti-e frig? N-ai spus nici un cuvant.

– mi-e bine.

Mi-era cald. Cuibărită în brațul lui, aproape de el , mi-era cald și mi-era bine, un bine ca un drog care te face să uiți și te înalță deasupra ta pentru o secundă. Tot ceea ce crezusem îngropat ieșea la suprafață, pojghița subțire a hotărârilor și a siguranței de sine se topise în urma unui singur sărut. Îndărătul ochilor mă durea, mă durea fiecare particulă elementară, fiecare bucată de suflet, fiecare atingere din trecut înviată. Mă durea până și soarele care răsărea, crud, puternic, înălțându-se la orizont, luminând clădirile frumoase ale orașului vechi. Mă durea abandonul în fața căruia îngenuncheam, din nou, fiindcă nu știam, nu găseam cu ce să umplu golul pe care îl lăsa lipsa lui. Și îl cunoșteam mult prea bine, știam că, indiferent ce spune acum nu va avea nici o remușcare, nici un gând și mă temeam că va avea puterea să mă zdrobească atunci când va veni timpul. Sărutul ducea cu el toată durerea , toată spaima, toată încordarea, mă agățam de el și mă dizolvam, ignorând incertitudinile și evidența. Speranța, izolată mult timp într-un colț al minții începuse să prindă putere. Poate n-am dreptate, poate va fi bine, chiar dacă nu știam ce poate însemna asta. Până la urmă, de ce îmi era teamă, ce s-ar putea întâmpla?
Mi-a venit în minte, brusc, imaginea unui geam spart, pe lângă care trecusem cu o zi în urmă, fragmente de sticlă rupte, lipite cu benzi lungi de scotch, o bucată lipsă ca o gură rânjind în mijloc, un tablou alcătuit în scop practic, fără intenții de tragism, dar care m-a întors din drum, m-a făcut să mă așez pe o bancă, să-l privesc lung și să-l cercetez ca pe un exponat dintr-o galerie. L-am fotografiat și l-am pus pe fb cu o postare glumeață ca să scap de el și de imaginea aceea delirantă de previziune sumbră.

Advertisements

2 thoughts on “Trenul 23 Răsărit

  1. gata, cedez. am răbdat, am rezistat să nu te laud, nu am vrut să observi că te stalkeresc pe aici.
    dar azi am călătorit din nou cu trenul tău, de la început la sfârşit şi nu mai vreau să cobor.
    îmi place cum scrii. felicitări!
    dar şi mai mult îmi place cum gândeşti şi cum simţi.
    sorry for being intrusive but I simply love your way.
    gata.

    Liked by 1 person

  2. Ah, multumesc mult, mult de tot. Cum sa fii intruziva? sunt recunoscatoare pentru feedback.
    calatoria asta a trenului a fost o surpriza majora si pentru mine, povestea asta e inspiratie pura si sunt ca un copil cu o jucarie noua.
    am scris 27 de episoade intr-o luna, pur si simplu a curs,

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s