Trenul 9 Linişte

Surpriza cea mai mare în Stockholm a fost liniştea. Venită din România, temperament balcanic, obişnuită cu zgomotul şi gălăgia, a fost prima diferenţă care m-a impresionat cu adevărat. Liniştea părea să fie trăsătura principală a oraşului. Cu excepţia centrului aglomerat şi a perimetrului istoric reprezentat de oraşul vechi, Gamla Stan, în cartiere domnea o linişte de duminică dimineaţă în fiecare zi. Sirene se aud sporadic, traficul e orientat spre autostrăzi, bormaşini, pereţi de găurit sau voci ridicate se aud atât de rar încât par accidentale . Liniştea şi calmul păreau să fie comune nu doar oraşului ci şi  oamenilor săi. Îi invidiam pe suedezi pentru stăpânirea lor, felul în care erau educaţi să rezolve şi să aplaneze divergenţele sau problemele, care mie mi apărea lent şi tărăgănat, ascunde în el un mod de viaţă diferit de tot ceea ce ştiam eu până atunci. Ta det lugnt şi vänta lite. Ia-o uşor şi aşteaptă puţin, sunt probabil vorbele pe care le-am auzit cel mai des în anii ăştia. Stockholmul e un oraş într-o pădure, suedezii şi-au păstrat copacii, spaţiul, aerul curat nepoluat şi apa de băut la robinetul de bucătărie. Cartierele cu blocuri înalte sunt înconjurate de parcuri largi şi de pădure, am locuit un timp lângă un lac aflat la câteva minute de casă. Nu numai oamenii dar şi animalele au alt tip de comportament, după mirarea iniţială mi-am dat seama că e rezultatul anilor mulţi de ocrotire şi al unui pact scris şi nescris, de neagresiune. Câinii nu latră, de iepuri te împiedici pe aleile parcului, căprioarele pozează la doar câţiva metri de căile oamenilor.

Le spuneam alor mei, glumind, că am ajuns în râi, între om, animale şi natură relaţia părea netulburată, firească . Societatea suedeză era una în care confruntarea sau efortul se păstrau la cote minime şi funcţiona pe alte coordonate decât cele pe care le cunoşteam eu, iar după o viaţă în care lupta pentru orice fusese un motor principal, am avut de la bun început o stranie senzaţie de relaxare.

 
La asta mă gândeam în liniştea compartimentului unde revenisem după tentativa eşuată de a coborî acolo unde ar fi trebuit să fie destinaţia mea din seara aceea. Criza de furie trecuse urmată de de una de revoltă, dar cum nici furia şi nici revolta nu aveau un obiect definit împotriva căruia să se îndrepte, m-am linistit. De nevoie. Aveam nevoie să-mi păstrez mintea limpede şi clară că să văd cu adevărat în ce intrasem. Şi să-mi pun din nou, întrebarea esenţială. De ce? Părea evident că întâmplarea îmi depăşea puterea de înţelegere şi oricât de mult aş fi încercat să găsesc o explicaţie logică, nu-mi venea în minte niciuna. Aşa că am hotărât să mă las, deocamdată, în voia trenului, soartei sau întâmplării. Un fel de fie ce-o fi, în lipsa altei posibilităţi de acţiune. Teama de moarte o pierdusem cu ceva timp în urmă altei întâmplări care îmi dovedise cât de uşor se poate pierde totul într-o secundă de nebunie sau de neatenţie. La drept vorbind, lecţiile dure nu mi-au adus neapărat înţelegeri miraculoase iar înţelepciunea era, eh, uşor prin altă parte, dar avusesem atunci un fel de revelaţie a finalităţii care dădea evenimentelor o altă dimensiune sau le priveam eu într-o altă lumină. Îmi venea mult mai uşor acum să accept orice ar fi urmat. Aşa că am încercat să mă relaxez cu tehnici de respiraţie pe care le învăţasem pe la nişte cursuri de yoga, mereu începute, niciodată continuate la modul serios.

În anii din urmă, contactul cu oameni diferiţi, cu noi culturi, cu noi obiceiuri şi tradiţii îmi aprinsese curiozitatea şi încercasem tot felul de experienţe. Pe unele le-am integrat în viată de zi cu zi. Înafara procesului firesc de familiarizare cu mediul suedez, am fost la meditaţii budiste, la ceremonii indiene, la restaurante arabe unde se fumau pipe cu apă, la cine latino cu tacos şi fajita, învăţasem să fac mâncare chinezească şi mă bucuram de orice noutate care mă scotea din zona de confort. În timp, am învăţat câteva exerciţii care induceau o stare de calm şi chiar reuşisem o dată o meditaţie ca la carte. Întinsă pe bancheta trenului am început să respir cum învăţasem, breathe in, inspiră cu surplus de oxigen, umple plămânii, lasă aerul să se încarce câteva secunde, breathe out, lung, liniştit, eliberează gândul şi spaima.

Breathe in, breathe out. Breathe in.

Foto Bucu, album Lumini&Umbre