– Pe unde eşti?
Ella verifică mesajul trimis în urmă cu jumătate de oră. Nu era citit.
Termină de scris răspunsul adresat unui Sâcâie-lume la statusul despre ciuperci de pădure (băi, frate, toată lumea e expertă în ciuperci pe fb) şi-i scrise Marei.
– Ştii ceva de Diana? A plecat în seara asta, dar n-am nici o veste, n-a răspuns la mesaj.
– N-am vorbit deloc azi cu ea. Unde a plecat?
– La Göteborg, la ceva conferinţă.
– Ah, da, mi-a spus zilele trecute. Uitasem. Ai sunat-o?
– Da, dar nu răspunde.
– E zăpăcită, ştii că ţine telefonul pe silent tot timpul.
– Da, dar acum nu sună, e ca şi cum ar avea telefonul închis.
– Sau poate e pe undeva unde nu are semnal.
– Poate. O întreb pe Raisa la ce oră ajunge. Ştiu că ea a trimis-o, probabil are date mai multe.
Raisa nu i-a răspuns imediat, ci peste un sfert de oră.
– La ce oră ajunge Diana în Göteborg?
– Înainte de miezul nopţii, a plecat pe la opt. De ce?
– N-a răspuns la mesaje şi nici la telefon.
– Trebuia să meargă cu reprezentanţii care plecau de aici, era tren pe la şase după-masă, dar s-a hotărât târziu şi n-a mai găsit bilet la ora aia. A zis că merge singură iar când ajunge ia un taxi până la hotel, avea adresa, oricum totul e decontat de organizatori. Am vorbit cu ea pe la opt, era în gară, aştepta trenul. Îi trimit şi eu mesaj. Şi-o fi închis telefonul, poate doarme.
– Nu doarme ea în tren. Nu poate dormi nici în maşină, nici în avion. Probabil n-are semnal. În fine, se descurcă. Dar dacă ştii ceva de ea, să-mi spui şi mie.
– Ok.
Îi scrise Marei.
– A plecat, n-a pierdut trenul. A vorbit cu Raisa înainte de a urca. Ajunge pe la miezul nopţii, se duce direct la hotel. Probabil o să vorbim la dimineaţă.
Foto credit Mada Vlad
My Cookies 