Compartimentul în care mi se repartizase locul era gol, eram primul călător. Mi-am pus geamantanul sus, am scos cartea şi sticla de apă din rucsac şi m-am aşezat pe locul de la geam chiar în momentul în care trenul pornea de pe loc. Nu eram doar primul, eram şi singurul călător în compartiment. “Ce noroc” am gândit, “am tot locul ăsta numai pentru mine.”
Trenul prindea viteză, imaginile, scenele de dincolo de fereastră apăreau şi dipareau cu repeziciune. Controlorul, un om înalt, în vârstă, cu barbă, intră în compartiment, îşi scoase chipiul şi se aşeză pe bancheta de vizavi.
– Sunt obosit. Dar o să mă pot odihni. Trenul va merge fără oprire toată noaptea, nu vor mai urca călători. Doar când nu mai vine nimeni te poţi odihni cu adevărat.
– Nu înţeleg. Trenul ar trebui să aibă oprire peste trei ore. Era pe site. Ajungem la 11.45. aproape de miezul nopţii. E staţia la care cobor eu, sunt aşteptată.
– Nu mai e nici o oprire. S-a contramandat.
– Omule, am luat bilet, scrie foarte clar, uită-te şi tu, e a doua staţie. N-am timp sau chef de glume şi nici nu intenţionez să mă plimb aiurea cu trenul toată noaptea, până cine ştie unde. Am oameni de întâlnit, chestii de făcut, program de respectat. Ce-vrei să spui?
– Doar atât, că trenul nu va opri acolo unde vrei tu. Biletul, plata sau informaţiile nu au nici un fel de valoare în momentul ăsta. Ai urcat, ai plecat. O să ajungi undeva. Doar că nu e locul în care te aştepţi să ajungi. Nu ştiu nici eu foarte clar care e destinaţia, ştiu doar că vom călători toată noaptea şi vom ajunge undeva în zori, dar nu pot să ofer certitudini. Şi oricum nu e nimeni care să te aştepte acolo unde crezi tu.
–Nu are sens nimic din ceea ce spui. Am plătit un bilet până într-un anumit loc şi mă aştept să ajung acolo la ora anunţată. Cum adică, să nu mai oprească? cum sau de ce ar trebui să ajung în alt loc decât cel programat? Cine a hotărât asta? E vreo emisiune de divertisment sau ce naiba se întâmplă?
Mă privea cu un fel de milă şi cu un fel de curiozitate ca şi cum ştia ceva care avea legătură cu mine, dar se temea să îmi spună. M-am oprit, aveam senzaţia stranie că nu e nici un fel de glumă. Barba omului avea fire cărunte şi se îmblânzise.
– Spune-mi, i-am zis.
– Nu pot să-ţi spun decât că nu va fi nici o oprire şi nici o staţie. Nu va fi nici iertare, nici întoarcere, nici vină, nici pedeapsă. Nu are cum fi, e doar mers înainte, e aici şi acum. Locul din care ai plecat nu mai există, locul în care vrei sa cobori nu e posibil. Aş vrea să pot să îţi spun destinaţia dar nu e voie şi nici nu cred ca ţi-ar fi de vreun folos. Am venit să te avertizez, totuşi, să nu te aştepţi la nimic sau să te aştepţi la orice.
S-a ridicat, şi-a luat chipiul şi a deschis uşa compartimentului. Din uşă s-a întors, cu aceeaşi privire de curios care ştie.
– Poţi să foloseşti timpul ăsta cum vrei. Poţi să te superi, să te revolţi, să dai cu picioarele sau cu pumnii în pereţii vagonului. Poţi să-ţi pierzi timpul făcând planuri de scăpare inutile. Poţi să faci plângeri sau reclamaţii. Sau poţi să te întinzi pe banchetă şi să te odihneşti.
Repaos nu înseamnă că alegi să stai pe loc. Trenul te duce, oricum, mai departe.
Foto credit Mada Vlad
My Cookies 