Poveşti cu lună plină

 

lunaLiei

Am ajuns în vârf de deal trecând pe lângă clădiri înalte, un corp de birouri, o şcoală, o potecă suia printre grădini ivite de nicăieri în spatele blocurilor de cărămidă, lăsând departe aglomeraţia şi zgomotul. Urma un urcuş oblic, ne-am ajutat unii pe alţii dându-ne mâna, ne căţăram pe un teren cu stânci umede şi alunecoase. Întunericul era crepuscular, în fâşii alungate de luminile oraşului care se vedeau de sus şi de luna care apărea din când în când dintre nori. Nu ploua, nu era frig iar noaptea de luna plină părea un pretext interesant de umblat pe coclauri.
Pe culme focul era aprins, oamenii îşi găseau locuri, cei mai vechi , cei care cunoşteau ritualul din anii trecuţi erau pregătiţi cu pături, termosuri şi rucsace. Erau zeci de oameni care veneau, urcau, îşi căutau locuri pe pietre, în jurul focului se formase pe nesimţite un cerc tăcut. Un bărbat îmbrăcat într- o vestă plină de culori hrănea puterea focului cu crengi uscate, ridicând flăcările. Fata cu părul negru care preluase primul grup avea picioarele goale în iarbă udă şi o tamburină cu clopoţei în mâini. Piciorul drept era desenat cu un tatuaj –săgeata, privea liniştită în jur cu un zâmbet senin pe faţa tânăra şi frumoasă. A aşteptat câteva minute ca lumea să se aşeze, să se liniştească, apoi a scos câteva sunete lovind tamburina cu un bat de lemn, cerând atenţie. A început apoi o incantaţie în care vorbea despre balans, despre greutăţi şi echilibru despre gânduri negre care trebuiesc date focului, despre luna plină care absoarbe timp, spaţiu şi vise, despre lupta fără odihnă a omului cu el însuşi şi despre sufletul greu de găsit în asfaltul şi tumultul oraşului. În timp ce vorbea, o altă femeie presăra salvie albă peste flăcări, fumul răspândea în patru zări mirosul neobişnuit şi tare. ”Respiraţi”, spunea ”Respiraţi adânc de câteva ori. Uităm atât de des că e atât de simplu. Inspiraţi lumina lunii şi expiraţi gândul cel rău şi zbaterea şi neastâmpărul. Inspiraţi adânc, umpleţi plămânii cu aer proaspăt, expiraţi încet şi uitaţi pentru o clipă”. Cei patru oameni cu tamburine băteau ritm monoton iar liniştea de vârf de munte amplifica sunetele, le trimitea mai departe, spre nicaieri. Tineri sau bătrâni, bărbaţi şi femei, ascultau, unii cu atenţie, alţii curiosi, dar cercul îi absorbea pe toţi, îi chema pe toţi, respiraţia devenise un numitor comun, se auzea suflul adânc şi uşurarea pieptului lăsat in voie, liber.
Apoi s-au ridicat cu toţii în picioare. Fata cu parul negru, cu tamburina în mâna, cu ochii la cer, a scos un ţipat ascuţit, modulat, îndemnându-i pe oameni să strige, să se mişte în ritm fără ruşine, să facă gălăgie, să dea drumul, să lase să iasă şi încet, încet, văzduhul s-a umplut de sunete urlate la lună din străfunduri, demoni eliberaţi din inimi şi azvârliţi în aer, cântări, strigări, dureri şi jelanii aruncate toate focului. Să ardă. Bătaia tobelor se înteţise, ritmul creştea. Acolo, pe acoperişul lumii lor, un grup de oameni liberi de zbuciumul din ei, se predaseră lunii pline.
Când s-au aşezat la loc, cu frământările risipite în aerul tare, feţele zâmbeau destinse,  se simţea o veselie caldă şi uşurare. Focul ardea molcom cu scântei răspândite si azvarlite în jur. S-a adus în faţă toiagul vorbirii, cei care aveau ceva de spus , de împărtăşit, îl ţineau în mâini şi îl treceau de la unul la celălalt.
O femeie blondă s-a ridicat şi s-a apropiat de foc primind toiagul care îi dădea dreptul să vorbească. Purta un pulovăr gros şi larg sub care se întrezărea rotunjimea şi plinătatea abdomenului.

– Sunt la ceremonie pentru a doua oară şi vreau să dau un fel de raport, sa impartasesc cu voi bucuria mea. Anul trecut am venit aici cu dor de dragoste şi am trimis lunii pline dorinţa mea de om singur şi neîmplinit. Anul acesta mă însoţeşte soţul meu şi rodul iubirii noastre, a zâmbit ea larg, arătând spre bărbat şi dând la o parte aripile croşetate ca şi cum ar fi dezvălui o surpriză.
Am vrut să va spun tuturor cât e de important să nu îţi pierzi speranţa, să crezi în binele din tine şi în viaţa cu întorsăturile ei ciudate. Şi în luna plină.

Foto credit Lia Stoica

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s