În întuneric pisica părea neagră, trecea aproape nevăzută, o umbră alunecând tăcut pe lângă perete. Vânzătorul de iluzii se aşezase pe marginea patului, îşi defasura oferta de himere şi amăgiri cu mişcări largi de parcă desfăşura pânzeturi. Se succedau imagini, scene din filme trecute, două mâini susţinând un cap plecat deasupra mesei, un ochi verde de apă văzut de sus, de pe coasta unui munte, o barcă profilata pe un apus de soare roşu, o lumânare groasă cu ceara topită într-o sticlă, amestecate cu proiecţii neclare dintr-un viitor întins ca un cearşaf pe sârmă. Planuri de existenţa brută şi rigida crăpate pe ici, pe colo, decupau bucăţi din realităţi de penumbră, cioburi mari cu colţuri ascuţite sau margele colorate erau împrăştiate pe podeaua cu denivelări de întuneric. Mâinile libere ale vânzătorului desenau, conturau,deschideau, ştergea erorile cu podul palmelor sau le desfăcea în evantai aşezându-le pe noptieră.
– Vezi tu, draga mea, orice obiect concret, oricât de simplu ar părea, posedă o multitudine de aspecte, însuşiri sau relaţii, care nu pot fi surprinse toate, în acelaşi timp, de către un singur analizator. Îţi scapă partea de umbră sau ciobul acela albastru care s-ar potrivi perfect, ar întregi decorul sau i-ar da sens diferit. Imaginea percepţiei se aseamănă cu ceea ce cauţi dar se deosebeşte de cea pe care o simţi. Mai mult, tu analizezi cu inima. Greşit. Eu văd nu ajunge, eu simt e insuficient. Trebuie să respiri egal, din nou şi din nou, până când auzi şoaptele furtunii şi murmurul pietrei, sau uite, să atingi cu degetele desenul farfuriei până când îţi intră în amprente. Abia atunci vei şti.
– Să meditez, zici. Nu pot, sunt vie şi-mi curge neastâmpărul în vene. Am încercat, e greu şi cred că nu-i de mine. Mă tem de nemişcare, mă tem când stau pe loc şi timpul curge fără directie în jurul meu, mă tem c-am să înţepenesc fără întâmplări şi fără rezoluţii. Iar acum ştiu de ce te-am chemat. Vreau să iau iluzii de la tine şi să le transform în fapte, cunosc procesul, nu-i uşor, l-am aplicat deja de atâtea ori, a mers, e drept ca am inregistrat si pierderi dar imi da cu plus iar acum aş vrea să îl extind dincolo de mine.
– Era o vreme când mă vindeam ieftin şi oricui. Azi sunt bogat, iluziile costă scump, sunt preţioase şi foarte căutate. Pot să îţi vând chiar dacă e mai costisitor ca altădată. Dar cum îmi permit să fiu generos, îţi dau un cupon bonus, un sfat gratis fiindcă eşti cumpărător fidel. E mai simplu să îţi croieşti doar ţie veştminte pe măsură, important e să-ţi placă ce vezi în oglinda de la baie. Lasă-i pe ceilalţi să-şi cumpere iluziile lor.
Foto credit Bucu
My Cookies 