Pornind de la faptul că în România nu există nici un partid politic care să reprezinte procentul de electorat mai degrabă laic, tolerant, cel care susţine drepturile civile şi libertăţile individuale, pro occidental şi orientat spre principii ştiinţifice, se pare că s-au amplificat şi acutizat discuţiile ideologice şi doctrinare in spaţiul public românesc. Se definesc sau precizează atitudini, se redefinesc termeni, se pun etichete, se clarifica poziţii. Într-o ţară în care aproape toate partidele politice se situează doctrinar doar de-a stânga şi dreapta banului public, se pare că încercăm noi ăştia, amatorii, să ne găsim identitatea politică şi socială în timp ce ne polarizăm pe scopuri comune.
Suntem numiţi în ordine aleatorie comunişti, nazişti, neomarxisti, sexomarxisti, leftisti, progresişti, neoliberali. Pe rând sau toate odată în aceeaşi propoziţie. Devine destul de greu sa te descurci in varza asta ideologica in care abundă etichetările, prefixurile “neo” şi sufixurile “ism” au apărut în ultima vreme ca ciupercile după ploaie. Dintre toate, însă, cel mai tare mi-a atras atenţia eticheta asta nouă -“sexo-marxist”.
O perioada m-am frământat încercând să aflu ce o fi cu orientarea asta nouă politică şi unde anume se situează cu exactitate în spectrul politic. O fi de stânga, de dreapta, de unde vine, ce istorie are? Unde anume plasăm această nouă găselniţă politică? Mi s-a părut de la bun început un concept nebulos, complex şi extrem de intelectual, dar nu mi-ar fi trecut prin minte vreodată să leg barba patriarhală a lui Marx de un concept erotic. Am bănuit că se vrea o injurie, un deget întins acuzator al unui tip îmbrăcat în costum către un protestatar în bermude, o imprecaţie dispreţuitoare rostită sâsâit printre buze: sssssexo-marxistule! În teren, constat însă că efectul e contrar, scris sau rostit, termenul sună extrem de cool, de atractiv şi de interesant. Sexo –marxismul pare să fie partea fun a spectrului politic, să mă ierte puritanii, dar e că şi cum ai pune Capitalul lui Marx pe noptieră, stingând veioza, in timp ce te întorci spre partenerul din pat. În principiu, sexo-marxismul este des asociat şi alăturat unor elemente si concepte moderne, nou-apărute pe piaţa politică cum sunt neoliberalismul, corporaţiile şi bineînţeles, Soros.
Crearea acestei sintagme îmi aduce aminte că, indiferent de nivelul intelectual, în discuţiile cu susţinătorii tradiţionalismului şi fundamentalismului religios, se ajunge inevitabil la sex. Cei care am avut mai des asemenea discuţii nu putem să nu constatăm voluptatea folosirii unui limbaj obscen şi indecent de către apărătorii valorilor strămoşeşti. Printr-o ciudată metarfomoză şi sub influenţa unui trigger pe care n-am reuşit să-l identific, orice controversă, indiferent pe ce tema ar fi, alunecă în zona obsesiilor şi deviaţiilor sexuale. Drepturi civile? rect. Libertăţi individuale? pedofilie. Discriminare? zoofilie. Etc. Discutiile se desfăsoară conform bancului cu Bulă, cel care vede doar sex în orice reprezentare, de la batista la tramvai.
Căutând pe google dovezi ale existenţei sau urmele sexo-marxismului am dat peste declaraţii ale unor domni serioşi şi dedicaţi cauzei naţionalismului şi apărării valorilor tradiţionale. Pentru că nu am găsit alte referinţe, articole sau surse, cred că putem să îi numim pe domnii Capsali şi Papahagi, parintii si adevăraţii întemeietori ai curentului sexo-marxist. Şi pentru că această caracatiţa ideologică sexo-marxistă are tentacule lungi, otrăvitoare, molipsitoare, în plus seamănă cu şarpele paradisului sau cu corectitudinea politică, in lupta împotriva conceptelor neo, sexo, etc. aceşti războinici ai luminii, patrioti de profesie îsi consumă până la ultima picătură de energie.
În cele din urmă m-am convins că sexo-marxismul este un termen neaoş, de producţie autohtonă, viguroasă, un românism verde, greu de combătut care porneşte de la principiul pe deplin acceptat că româncele sunt cele mai frumoase femei iar românii cei mai verzi, potenţi şi virili bărbaţi.
Aşa se face că în lipsa de alte producţii –record româneşti la export, exportăm legionarism via tricouri made în China cu chipul lui Codreanu şi sexo -marxism via Google prin declaraţii marca Papahagi&Comp. În locul lor, însă, mi-aş pune o problema serioasă. La orice mişcare ideologică trebuie să existe nişte contra manifestatii care să depăşească sfera teoretica, reacţii în real, demonstraţii şi mitinguri.
Cum creezi slogane anti sexo-marxişti? Jos cu sexul?
Foto Bucu, album Schite&Umbre
My Cookies 