Frica

Deja nu mă mai întreb de unde atâta ură, am trăit, am aflat, am simţit, ştiu că ura vine din frică. Spaima aceea adâncă, plină de nelinişte şi de tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar, aceea se transformă cel mai uşor în ură-

Frica de o viaţă care poate deveni altfel, frica oamenilor de nou, frica de schimbare, frica de necunoscut, frica de oameni străini, de cei diferiţi, frica de durere sau de tot ceea ce ne-ar putea produce durere, frica vizavi de tot ceea ce nu înţelegem fiindcă nu avem la îndemână informaţiile necesare sau instrumentele de care avem nevoie. Teama de un viitor care nu poate fi controlat fiindcă depinde de mulţi prea mulţi factori, dintre cei care nu ţin de voinţa sau de puterea noastră.

Trăim contagios rostogolind fără încetare atâtea frici, atâtea temeri, atâtea spaime până în momentul în care ne uităm la ele mai de aproape. Abia atunci s-ar putea să vedem că multe dintre ele sunt iraţionale. Nu de necunoscut ar trebui să ne fie frică şi nici de necunoscuţi şi da, se poate întâmpla să fii în momentul şi locul nepotrivit iar frica ta să capete un chip. Dar în realitate, atunci când va gândiţi la viaţa voastră veţi vedea că nimeni nu ne poate face mai mult rău decât cei apropiaţi, cei pe care îi iubim, cei în care avem încredere. Şi noi înşine.

foto Bucu, album Schite&Umbre