Am citit Handmaid`s Tale, tradusă la noi cu titlul Povestea slujitoarei, printr-o coincidenţă, chiar înainte de a începe serialul HBO care ecranizează cartea scriitoarei canadiene Margaret Atwood. Publicat în anul 1985, romanul descrie o lume de coşmar într-un viitor nu foarte îndepărtat prin instaurarea nedemocratică şi brutală a dictaturii unei teocraţii creştine.
Lumea Coaliţiei pentru Familie.
În lumea această distopică, femeile sunt private de drepturi prin mecanisme care mi s-au părut uşor de realizat inclusiv în zilele noastre, de altfel, reţeta a fost aplicată destul de recent de către talibanii musulmani în unele ţări islamice. Lipsirea de libertăţi începe prin interdicţia de a presta munci remunerate, blocarea conturilor personale, interzicerea drepturilor de proprietate, înăbuşirea în forţă şi în sânge a demonstraţiilor, constrângeri, pedepse fizice şi teroare, deformarea şi falsificarea informaţiilor care ajung la populaţie, până când în final, se obţine o societate exclusiv patriarhală. Abuzurile sunt executate în numele unor citate din Biblie, unică sursă legală de informative, care devine pe de o parte, o carte a motivării şi a acţiunilor de îndoctrinare iar pe de altă parte, justificarea divină a acţiunilor de represiune asupra unor femei şi bărbat care se opun regimului.
O femeie căsătorită, care avea deja un copil, constată că în urmă acţiunilor guvernului rămâne la latitudinea soţului ”Nu ne mai aparţinem unul altuia. În schimb, acum eu îi aparţin lui.” Iar situaţia se înrăutăţeşte, în scurt timp, în urmă unei tentative de evadare eşuate, femeia nu mai aparţine nici măcar soţului ci devine bunul unei întregi comunităţi. Femeile sunt împărţite după vârstă şi fertilitate în diverse categorii cu roluri şi sarcini precise de îndeplinit. Tânără şi cu ovarele intacte, eroina romanului este obligată să între în casta Slujitoarelor, unde i se atribuie rolul de ”uter umblător” având ca unică destinaţie procrearea, urmând a fi repartizată familiilor fără copii ale demnitarilor regimului. Saga ei se împarte între disperarea de a supravieţui în lumea nouă, absurdă şi plină de abuzuri inimaginabile, speranţa de a-şi regăsi fiica şi soţul de care a fost brutal despărţită şi amintirile chinuitoare ale femeii care trăia într-o societate liberă cu ceva timp în urmă.
Utopie? Povestea începe să sune extrem de familiar. Documentele Coaliţiei pentru Familie specifică acelaşi tip de probleme (natalitate aparent scăzută, principii asazis creştine, moralitate pe suport religios) şi conţin acelaşi tip de promisiuni pe care le-am găsit în carte. Femeia este văzută ca principalul factor în degradarea conceptului de ”familie tradiţională”, a declinului moravurilor sau a scăderii natalităţii. Sexualitatea feminină a fost văzută, de altfel, ca un factor perturbator în toate orânduirile patriarhale, a fost ascunsă în voaluri, în ritualuri şi în tipare desenate de bărbaţi. Atât în carte cât şi în discursul Cpf se pune în prim-plan doar capacitatea de procreare a femeii. De altfel, în Noua Ordine Naturală desenată de Cpf si Provita, femeii i se atribuie din nou, doar rolul de obedientă soţie şi mamă în detrimentul celui de individ de sine stătător, cu vise, cu dorinţe proprii şi cu capacitatea de a le realiza. Forţa feminină pare să fie o sperietoare a tuturor timpurilor şi rămâne un pericol permanent pentru conceptul de masculinitate al unor bărbaţi care refuză cu obstinaţie să recunoască femeia drept egalul şi aliatul lor, negandu-i dreptul la autodeterminare şi la decizii chiar când vine vorba de propriul trup.
La finalul cărţii şi în lumina ultimelor evenimente, Cpf, exacerbari religioase, conservatorism, probleme nerezolvate ale violenţei domestice şi tot cortegiul de atitudini care le însoţeşte, am rămas agăţată de o întrebare căreia nu-i găsesc răspuns.
Mai, oameni buni, ce-aveţi cu femeile?
Foto Bucu, album Lumini&Umbre
My Cookies 