Shaolinii ortodocşi sau samuraii lui Hristos

 

Motto (citat din carte) “ duhovnicul este antrenorul, senseiul, shifu-ul, maestrul duhovnicesc al războiului nevăzut.”

http://www.desprevremuriledinurma.ro/wp-content/uploads/Ortodoxia-Si-Artele-Martiale.pdf

Ca trăire şi exprimare, ortodoxia este o religie gravă şi sobră, de aceea trebuie să recunosc cu umilinţă şi smerenie că n-am mai râs de mult timp în hohote aşa cum am făcut-o la mostrele de umor involuntar pe care le oferă cartea Ortodoxia şi Artele Marţiale (Mai ales la români) a profesorului doctor, preot Mihai-Andrei Aldea. Acesta este motivul pentru care am hotărât să fac o scurtă recenzie, prezantand câteva fragmente dar lăsându-va plăcerea să descoperiţi singuri istoria artelor marţiale româneşti. Indiferent cât de greu v-ar veni să credeţi, există şi printre preoţii noştri persoane cu zvâc şi nerv care văd în ” lupta cu beţele sau bâtele, lupta cu pumnii … sau lupta cu măciucile, folosirea arcului, lancei sau suliţei” instrumente de aducere a necredincioşilor sau a rătăciţilor la dreapta credinţă, pe lângă rugăciune şi post.
Când vine vorba de artele marţiale, se doreşte o definiţie corectă şi se cere ”recuperarea termenului din zona discuţiilor „de berărie” şi aducerea lui la definiţia autentică, ştiinţifică.” La întrebarea ce sunt artele marţiale ”cei mai mulţi ar răspunde ceva de genul „forme de bătaie”, „stiluri de lupta” sau altceva asemănător, toate venite de undeva din răsăritul (extrem al) Asiei: kung-fu, wushu, karate etc. Asemenea răspunsuri, foarte des întâlnite, au trei cusururi mari: sunt subiective, inexacte, incoerente.” Drept care trece la lămurirea lucrurilor, obiectiv, exact şi coerent, aşa cum este necesar într-un demers teologic, folosind Sfânta Wikipedia ca sursă principala de informare. Autorul face apoi un fel de incursiune istorică al parcursului strategico- militaro- voinicesc trecând printr-un într-un mix de civilizaţii, neamuri, migraţii, tipuri de arme şi antrenamente specifice, completată cu analize semantice, potriveli duhovniceşti, consideraţii asupra disciplinelor de război, interpretări curioase ale istoriei şi multe referiri biblice din Noul şi Vechiul Testament.
Cum ajunge la artele marţiale româneşti? Simplu, prin deducţie logică, “ o menţiune deosebită se cuvine a fi făcută aici asupra intersectării şi suprapunerii în Rusia, mai ales din secolul XVII încolo, a elementelor culturale vesteuropene, ruseşti, caucaziene, central-asiatice şi extreme orientale. De la scrima occidentală adusă de instructori mai ales germani şi până la luptele mongole avem de-a face cu o multitudine de stiluri şi şcoli. Suprapunerile au continuat neîncetat, complicându-se şi mai mult în aproape un secol de dictaturi comuniste. Un rezultat surprinzător al acestor suprapuneri este Sistema. Acest nume acoperă o artă marţială complexă ce urmăreşte în primul rând eficienţa în lupta dar, totodată, îşi revendică – în anumite forme ale ei – o spiritualitate ortodoxă”.
Iar aici este de menţionat dorul, această piatră de hotar a simţirii româneşti, cu rădăcini neclare în conştiinţa, dar persistent în memoria colectivă ”Separaţi de vechile arte marţiale româneşti –asupra cărora vom reveni mai jos – dar şi de conştiinţa existenţei artelor marţiale europene în general (până în 1944 binecunoscute în România), românii aflaţi sub comunism au ajuns să uite aproape cu totul de ele. Dar nu au încetat să simtă nevoia lor… Ca urmare, au fost, ca să spunem aşa, izbiţi de prezenţa artelor marţiale din filmele frăţeştilor republici comuniste Coreea de Nord şi China.”

.Autorul încearcă să demoleze prejudecăţi adânc înrădăcinate şi pune întrebarea retorică pe care ne-o punem, bineînţeles şi noi ” Ce fel de legătură poate fi între război, bătaie, ucidere şi toate celelalte asociate războiului şi Ortodoxie? Poate fi vreo împăcare între ele, sau se exclud total? Şi de unde plecăm în căutarea răspunsului? Cercetaţi Scripturile!, ne porunceşte Domnul nostru Iisus Hristos (Ioan 5.39). Prin ele, Îl putem cunoaşte pe El şi putem avea viaţă veşnică. Dar, vai! Tot în Scripturi stă scris – nici o proorocie a Scripturii nu se tâlcuieşte după socotinţă fiecăruia (ÎI Petru 1.20)! Şi, într-adevăr, după tâlcuiri aduse de unii sau de alţii după socotinţă lor, ajungem la o neînţelegere foarte mare. Nu doar în ceea ce priveşte artele marţiale şi folosirea armelor de către creştini, dar şi în oricare altă privinţa.” Ocazie cu care se atacă cultele neoprotestante “sunt nenumărate texte neo-protestante, unele pretins obiective, altele de un patetism bolnăvicios, în care se osândeşte cu desăvârşire orice folosire sau posesie a armelor de către un creştin, orice participare la un conflict fizic – şi mai ales armat! –, orice implicare în război sau bătălii… Şi toate aceste texte pretind că se bazează numai şi numai pe Biblie, că reflectă numai şi numai conţinutul şi spiritul Bibliei, că sunt adevăr teologic s.a.m.d..”
Nu sunt uitate nici celelalte tipuri de închinări la alţi zei sau idoli, aşa că spre final avem un capitol “Despre yoga, qi, reiki şi alte practici energetice asemănătoare” denunţate ca păgâne, demonice şi repudiate ferm de biserica ortodoxă, un capitol despre vieţile unor sfinţi mucenici războinici şi o harta a infracţionalităţii în România anului 2011, prezentată ca motiv principal al lucrării de faţă.
Am să închei cu un citat extras din prima pagină a cărţii (n-am pus nimic de la mine) şi care mi se pare elocvent pentru lucrarea în sine.                                                     “Creştinismul, băiete, nu-i totuna cu prostia.” Monahul Nicolae Steindhart

ortoxia - Copy

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s