Educaţia sexuală în şcoli

Una dintre temele favorite ale Coaliţiei pentru Familie, promovată obsesiv şi folosită ca mesaj în campania strângerii de semnături, este chestiunea copiilor. La nivel declarativ, copiii se află în centrul activităţii coaliţiei, promovând ideea de cât mai multe familii cu cât mai mulţi copii. La o analiză mai atentă, însă, observăm că discuţia se învârte, la fel ca în perioada ceauşistă, în jurul raportului cantitativ. Iniţiativele lor s-au centrat pe demonstraţii împotriva avortului de tip “marşul pentru viaţă” şi pe diverse propuneri de restricţionare a mijloacelor contraceptive. În realitate, nu am văzut nici măcar o faptă concretă a Coaliţiei vizând îmbunătăţirea calităţii vieţii copiilor existenţi, vreo implicare în problemele copiilor defavorizaţi sau vreo acţiune care să demonstreze altceva decât dorinţa de sporire a natalităţii cu orice preţ.
Bisericile, la rândul lor, cu excepţia unor iniţiative individuale şi sporadice ale unor preoţi cu suflet, s-au centrat pe construirea de clădiri şi repartizarea de parohii în dauna unor centre sociale atât de necesare la ora actuală problematicii sociale a tinerilor şi copiilor. Ne-am fi dorit să vedem programe iniţiate de coaliţie sau de biserici care să ajute, de exemplu, in fenomenul copiilor cu părinţi plecaţi în străinătate, o problema complexă pentru care de-a lungul atâtor ani statul nu găsit rezolvări eficiente şi cărora le vom dedica un articol separat.
Am găsit un raport iniţiat de UNICEF România, ”Starea adolescenţilor din România” din 2013, care detaliază situaţia adolescenţilor din România, o categorie care reprezintă aproape 10% din populaţia României. În raport sunt date şi cifre alarmante despre consumul de droguri, viaţa sexuală şi problemele specifice cu care se confruntă această categorie de copii, aflată la graniţa dintre copilărie şi maturitate. Din raport rezultă că “În ciuda opiniei exprimate de majoritatea adulţilor intervievaţi (experţi, părinţi), şi anume că adolescenţii constituie mai degrabă o resursă decât o problema pentru societatea noastră, adolescenţa este o vârstă percepută difuz la nivelul societăţii. Adesea, identitatea socială a adolescenţilor este extrem de incertă, lăsând descoperite nevoile reale ale acestora. Unii au afirmat că opinia publică adoptă mai degrabă o atitudine negativă, în special faţă de anumite categorii de adolescenţi din rândul copiilor străzii, persoanelor care practică sexul comercial şi dependenţilor de droguri, considerându-i responsabili pentru comportamentul lor.”
La 1 iulie 2011 numărul adolescenţilor ce trăiau în România era de 2.012.709, reprezentând 9,43% din populaţia totală la aceeaşi dată. Dintre aceştia, 939.538 (46,68%) locuiau în mediul urban şi 1.073.171 (53,32%) proveneau din mediul rural. În raport se spune că “de multe ori, identitatea socială a adolescenţilor este extrem de nesigură şi problemele lor sunt ignorate sau nu sunt înţelese de adolescenţi înşişi, de familie (care pare mai interesată de starea copilului la vârste mai mici), dar şi de societate. Că o consecinţă, nevoile reale ale adolescenţilor rămân necunoscute şi / sau nesoluţionate.”
Din multitudinea de probleme cu care aceşti copii se confruntă zi de zi, am dorit să selecţionăm chestiunea educaţiei sexuale. Chiar dacă părinţilor, coaliţiei sau bisericii nu le convine, realitatea este că adolescenţii fac sex “15% dintre adolescenţi au declarat că şi-au început viaţă sexuală (23% dintre băieţi şi 11% dintre fete, 20% în urban vs. 14% în rural). În funcţie de categoria de vârstă, un sfert din adolescenţii de peste 14 ani şi 1% sub 14 ani au declarat că şi-au început viaţă sexuală. În medie, adolescenţii şi-au început viaţă sexuală la vârstă de 15.5 ani.”
În schimb, biserica şi coaliţia militează împotriva orelor de educaţie sexuală în şcoli, care în alte ţări nu se ocupă, aşa cum explică propraganda coaliţiei de explicitarea actului sexual sau de perversiuni ci de informarea cu privire la metodele contraceptive, la evitarea sarcinilor nedorite, prevenirea bolilor cu transmitere sexuală sau de conştientizarea asupra pericolelor sexului plătit şi al traficului de persoane.
În consecinţă, în România, mai puţin de jumătate din adolescenţi folosesc prezervativul iar marea majoritate nu este corect informată asupra riscului bolilor cu transmitere sexuală. ”Când au fost întrebaţi cât de des au folosit prezervativul cu partenerul lor stabil în ultima luna, aproape jumătate (47%) dintre adolescenţii care şi-au început viaţă sexuală au afirmat că l-au folosit de fiecare dată şi majoritatea le-au folosit pentru a preveni o sarcina (63% în comparaţie cu 19% au folosit prezervativul pentru a se proteja de boli cu transmitere sexuală). Aceste rezultate indică o nevoie crescută pentru educaţie pentru sănătate, cu focus pe boli cu transmitere sexuală.”
În lipsa unei informări corecte “… în ultimul an, 2% dintre adolescenţii mai mari au prezentat simptome ale BTS, iar un sfert dintre ei nu au făcut nimic pentru a rezolva problema, un sfert s-a adresat unei clinici medicale private pentru tratament şi 12% au apelat la părinţii lor, au mers la farmacie sau au recurs la automedicaţie. Sondajul arată un grad moderat al conştientizării în rândul adolescenţilor în ceea ce priveşte locurile de unde pot cumpără prezervative. O treime (32%) din adolescenţi nu ştiu sau nu au răspuns de unde pot cumpără prezervative.” În ceea ce priveşte infecţia cu HIV “nivelul de conştientizare cu privire la riscul de trasmitere HIV variază în mod semnificativ în funcţie de grupa de vârstă. Riscul de infectare cu HIV sunt bine cunoscute de către adolescenţii mai în vârstă, dar puţin cunoscute de către cei mai tineri. Această se datorează parţial faptului că în ciclul gimnanzial, informarea pe tema HIV este puţin tratată.”
Nicăieri în raport nu am găsit o implicare în soluţionarea acestor probleme din partea bisericilor sau a coaliţiei care funcţionează ca organizatie de mai mulţi ani. Din această parte, abordarea este complet nerealistă iar adolescenţilor li se oferă ca singura metodă contraceptivă, abstinenţa. Realitatea din teren arată că ” deşi ONG-urile deţin o mai mare experienţă şi sunt mai proactive în asistarea adolescenţilor vulnerabili decât majoritatea serviciilor publice, accesul lor la finanţare din fonduri publice este limitat. În ultimii ani, subvenţiile acordate ONG-urilor care furnizează servicii sociale s-au diminuat, iar accesul organizaţiilor neguvernamentale la PIN-uri în domeniul protecţiei copilului a fost limitat. … modul în care sunt educaţi adolescenţii pe aceste teme: foarte rar şi foarte vag de către părinţi şi adesea în condiţii necorespunzătoare în mediul şcolar.”
Am să închei cu una dintre concluziile raportului care, în urmă investigaţiei, se poziţionează foarte clar în favoarea educaţiei sexuale şi pentru sănătate.
“Adolescenţii au dreptul de a accesa servicii de educaţie pentru sănătate. Cea mai viabilă alternativa pentru a oferi sprijin adecvat pare a fi dezvoltarea unui program de educaţie pentru sănătate în şcoli. Astfel, toţi adolescenţii înscrişi la şcoală ar putea avea acces egal la educaţie pentru sănătate. În prezent, Educaţia pentru Sănătate este o disciplină opţională, cu un curriculum cuprinzător aprobat la nivel naţional. Acesta este însă pusă în aplicare la latitudinea fiecărei şcoli. Recomandarea experţilor a fost de introducere în mod obligatoriu a curriculei Educaţie pentru Sănătate pentru toate clasele.

Raportul   https://www.unicef.ro/wp-content/uploads/Studiu-privind-situatia-adolescentilor-din-Romania.pdf

fotocredit Mada Vlad

_MG_8867.jpg

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s