Şedinţa începuse de câteva minute, coordonatoarea grupului de Dramatizaţi Anonimi se aşezase strategic, picior peste picior, în faţa semicercului de scaune ocupate, invitând la confesiune şi dezbatere.
Domnul care stătea într-o poziţie ciudată pe scaunul din mijloc, s-a unduit spre dreapta, apoi spre stânga şi ţinându-se bine de mânerele scaunului şi-a început povestea.
– Drama mea, doamnelor şi domnilor este o boală, face parte din sistemul complicat al bolilor degenerative ale bunului simt, m-a lovit acum, la maturitate şi se numeşte sindromul vertebrelor mucilaginoase. Cauzele sunt necunoscute, se pare că gena care o produce se ascunde undeva prin lanţul ADN sau prin tenebrele unor traume neidentificate la timp. Dar ar putea fi şi viral, există mai multe ipoteze. Cu certitudine nu ştie nimeni, însă, de ce persoane care au prezentat de-a lungul timpului o coloana vertebrală dreaptă devin nişte moluşte cu vertebre contorsionate ciudat. În acelaşi timp cu degenerarea vertebrală, comportamentul cotidian se modifică vizibil, nu numai că am devenit de acord cu tot felul de chestii pe care nu le-aş fi conceput în trecut, dar am ajuns să îmbrăţişez şi să promovez teorii oscilante sau contrare a ceea ce am susţinut până la momentul declasării simptomatologiei.
– Ah, înţeleg acum oscilaţiile dumneavoastră de atitudine. De la modificarea degenerativă vi se trage.
– Dom`le, până la urmă nu e nici o tragedie, eu am ajuns să îmi iubesc boala şi am acum, de fapt, o altă viziune, chiar nu înţeleg de ce face lumea atâta caz de coloana asta vertebrală. Drept sau strâmb, până la urmă, înafara mea nu reuşesc să conving pe nimeni de nimic. Zic că ar trebui să ne inspirăm din străbuni, din tradiţional, din epic, avem o mulţime de proverbe şi zicători vizavi de docilitate şi de ajustări la situaţii. Capul ce se pleacă sabia nu-l taie, să te îndoi după cum bate vântul, mai nou se spune ”go with the flow”. Nu înţeleg ce poate fi atât de greşit în a-ţi schimbă concepţiile după cum devine interesul, eu o numesc maleabilitate iar capacitatea asta de adaptare e dată tocmai de vertebrele încleiate. O coloana rigidă e sursă de dureri, hernii, discopatii, eh, la câţi nervi ies din coloana e mai bine să-i protejezi cu mucilagiul unei atitudini potrivite, alunecoase. Contorsiunile prind bine la publicul ahtiat după bule şi bucle intelectuale iar mie a început să îmi placă jocul de-a contorsionistul, am un succes nebun, se adună lumea ca la bâlci.
– Nu am de gând să va contrazic, la animale maleabilitatea, cum îi spuneţi dumneavoastra, ar putea fi una dintre secretele adaptării. La oameni inzestrati cu ratiune, însă, e vorba de caracter iar în ceea ce sugeraţi dumneavoastră nu e doar o lipsa de substanţă a coloanei ci şi o diminuare a integrităţii.
– Păi asta spun şi eu, cu principiile, cu moralitatea, loialitatea, de-astea, mori de foame, indiferent de foamea care te ghidează. Unora li se pare degradant, dar eu sunt un scamator, am transformat mental deficienţa într-o manieră proprie, genială, mă gândesc la fluidul existenţei, a devenit o adevarata provocare să mă strecor printre idei fundamentale, convingeri, printre sisteme de norme şi conduite folosindu-mă de cuvinte meşteşugite, de provocări, de răsuciri existenţiale. Protecţie prin autoproiectie, doamnelor şi domnilor, scapi de onestitate, te înfăşori în mucilagiu sau în alte tipuri de secreţii vâscoase şi viaţa devine simplu de trăit.
Foto Bucu album Vietuitoare
My Cookies 