Revoluţia în pantofi roşii

http://uberhumor.com/women-protesting-the-forced-hijab-in-iran-days-after-the-1979-revolution

În urmă cu câteva zile am găsit pe net nişte imagini de la protestul femeilor iraniene din 1979, în urma venirii la putere a ayatolahului Khomeini, conservator şi lider extremist religios. Am privit mult timp fotografiile, femei libere cu părul în vânt, de toate vârstele, solidare, unite şi crezând încă în puterea lor. Dar în ciuda protestelor şi demonstraţiilor de amploare, în câteva luni chadorul, vălul, a devenit uniformă obligatorie iar lipsa lui în public un motiv de represalii. Drepturile obţinute cu greu, treptat, în zeci de ani, au fost anulate în câteva luni de o mâna de talibani religioşi care nu vedeau cu ochi buni emanciparea feminină. De altfel, indiferent de religia practicată, în toate mediile conservatoare, educaţia, dorinţele sau libertăţile unei femei sunt fără relevanţă, femeia are doar rolul de a se reproduce, de a se dedica familiei aşa că îşi acoperă părul, îşi pleacă ochii şi se supune bărbatului-stapan.  Sexualitatea feminină, libertatea de exprimare, exercitarea voinţei proprii au fost considerate mereu o ameninţare directă la adresa regimurilor patriarhale iar nostalgicii din societatea modernă nu fac excepţie de la regulă.
Coaliţia pentru Familie încearcă o stratagemă. În campania lor de strângere de semnături pentru schimbarea pe care o doresc in Constitutie, au folosit mesaje subliminale, de un simplism atât de primitiv şi cu o asemenea putere de pătrundere încât mi se pare cutremurător. Imaginea homosexualilor care vor deprava societatea şi le vor fura copiii a fost vârful de lance folosit excesiv pentru a imprima în conştiinţa colectivă un soi de sperietoare, un drob de sare care ar fi gata să cadă din ceruri, schimbând cu totul lumea aşa cum o cunoaştem. În încercarea lor s-au folosit de orice: ştiri “ senzaţionale” copiate de pe site-uri dubioase, statistici măsluite, articole şi informaţii trunchiate, discursuri moralizatoare, blocarea oricărui dialog, apeluri la un fals tradiţionalism reprezentat prin îi cumpărate de la mall, brâuri executate industrial şi freze pline de gel. Iar lista poate continua fiindcă folosesc orice mijloace pentru a-şi atinge scopul. Adevărul se află, însă, în documentele lor ticluite de ceva vreme şi se referă direct şi fără dubii la drepturile şi libertăţile feminine care pun în pericol conceptul lor de familie tradiţională. Cariera şi evoluţia personală a femeilor sunt văzute că principalul motiv de declin moral şi spiritual al societăţii, în consecinţă, se încearcă limitarea şi îngrădirea lor într-o tradiţională mişcare de întoarcere la cratiţă. În Noua Ordine Naturală propusă de tradiţionaliştii cepefisti şi de aranjorii lor financiari, asociaţia Provita, rolul femeii este limitat la familie şi la naşterea de copii, pentru asta sunt elaborate o serie de acţiuni specifice iar în fiecare dintre ele se recunoaşte motivul femeii supuse cu rol de născătoare de copii.
Între timp, văd cum politicienii se aliază fără rezerve şi fără să investigheze mesajelor populiste lansate de către coaliţie, văd cum lupta organizaţiilor de femei împotriva violenţei domestice este zădărnicită de o mâna de deputaţi bărbaţi cărora o palmă nu li se pare pasibilă de pedeapsa societăţii, văd cum o fată este luată pe sus de forţele de ordine şi considerată pericol fiindcă a avut curajul să se indigneze public şi să pună întrebări la un miting care n-ar fi fost niciodată autorizat într-o ţară în care legile antidiscriminare funcţionează, văd cum o alta este admonestată fiindcă se află neînsoţită (?!) în spaţiul public, văd cum orele de educaţie sexuală sunt izgonite din şcoli în ţara cu cele mai multe mame adolescente şi copii abandonaţi din Europa. Peste tot apar chipurile unui autoritarism care încearcă să ne îngenuncheze prin mitocănie, ameninţări , violenţă, manevre subterane şi falsă supremaţie.
Dar oamenii ăştia mai pot fi opriţi. Până la referendum propunerile Cpf trebuie să treacă de votul de la Senat, acolo unde ar trebui să se audă vocile noastre, ale celor care mai credem în drepturi civile şi libertate individuală, ale celor care le cerem demnitarilor să respecte legile unui stat laic, acolo unde nu pot exista diferenţe între cetăţeni în funcţie de rasă, culoare sau sex.
De aceea propun o formă inedită de protest. Protestul pantofilor roşii. Chem în ajutor organizaţiile feministe, ”monoparentalele” care îşi cresc singure copiii fără nici un sprijin de la taţii care dispar în ceaţă sau de la statul complet indiferent la nevoile lor, femeile care au preluat greul gospodăriilor fiindcă bărbaţii lor sunt plecaţi în lume sau al celor care muncesc în ţări străine, departe de familii fiindcă în ţară nu li se oferă posibilitatea unui trăi decent, femeilor bogate sau sarace, tinere sau cu o lunga experienta de viata, tuturor celor care îşi preţuiesc libertatea şi dreptul de a alege. Propun că în ziua votului de la Senat să încălţăm pantofii roşii şi şi să protestăm împotriva celor care ne spun că e o ruşine să le purtăm, celor care ne văd doar că pe nişte utere reproductive, celor care ne blamează atunci când ne exercităm dreptul de a decide asupra propriului corp, celor care îndrăznesc să ne spună unde este locul nostru şi cum ar trebui să ne trăim vieţile. Nu există nimic mai feminin şi nimic mai expresiv decât o pereche de pantofi roşii purtate de o femeie conştientă de sine şi de puterea ei, de aceea haideţi fetelor, să umplem feed-ul reţelelor de socializare, paginile ziarelor şi străzile de imagini ale femeilor încălţate în pantofi roşii. Şi să le amintim celor care au uitat sau se prefac că nu ştiu, că putem să demonstrăm desculţe, pe tocuri, în tenişi sau în bocanci, dar că asta va fi numai şi numai alegerea noastră.