Una dintre comoditățile modernității e că există o lege juridică pentru orice, un prag legal pentru orice. Prag care împarte toate acțiunile individului în legale sau ilegale. De ce e comod asta? Pentru că de câte ori ai dubii dacă ai voie sau nu să faci ceva apelezi la codul juridic.
* Nu trebuie să te întrebi îndelung dacă e bine sau nu.
* Nu trebuie să te întrebi dacă vrei cu adevărat sau nu să faci acel ceva, interzicerea prin lege te ușurează de-o încă alegere personală.
* Nu trebuie să te cunoști suficient încât să decizi tu pentru tine ce e bine și ce e rău pentru tine.
* Nu trebuie să întrebi pe celălalt dacă îl deranjează, dacă îl tulbură, dacă îl doare acțiunea ta întrucât în codul juridic nu există încă o lege care să oblige individul să-l privească în ochi pe celălalt de la egal la egal, să formuleze întrebarea, să aștepte răspunsul și să ia în considerare răspunsul.
Prin categorizarea legal/ilegal indivizii scapă de multă muncă a conștiinței. Iar conștiința, acel instrument propriu devine rahitic, nehrănit, nesolicitat, nefolosit, nevalidat, uitat intr-un colț, nimic central, luminos, luminat.
Categorizarea legal/ilegal s-a răspândit in toate domeniile vieții omului. Până a ajuns si la relațiile de prietenie. Dar nu pe ușa din față în urma unei cerințe clar exprimată de către popor instituțiilor care reglementează legile, ci pe ușa din spate ca scut când ți se pune întrebarea: “tu crezi că e corect ce mi-ai făcut?” și căreia răspunzi din vârful lenei tale devenită altar “cine sint eu să decid ce e corect. stiu doar că nu e ilegal”.
Se dă foarte mult vina pe virtual că ne-a lenevit, deconectat de la Sursă, ne-a izolat in singurătăți impenetrabile datorită accesului atât de rapid la celălalt încât nu mai ședem îndelung pe esența noastră, nu mai conectăm autentic unii cu altii, nu destul de profund încât să nască prietenii trainice..
Nu. Lenea individului modern e mult mai veche.
My Cookies 