Nisipul era neobişnuit, negru-încins. S-a aplecat şi a cules un pumn, nu era sigură dacă asta era într-adevăr culoarea lui sau era nuanţa întunericului de pe plaja pustie. Textura era însă cea obişnuită, nisipul păstra căldura de peste zi iar piciorul se afunda până la glezna în cunoscut. S-au aşezat aproape de apă, umăr lângă umăr, două ţigări aprinse, două sticle de bere, două siluete care se întâlneau real, pentru prima oară, dar care se cunoşteau atât de bine, unind dimensiunile spaţiului într-un punct palpabil şi într-un timp concret. Valurile veneau aproape, luminând nisipul şi se retrăgeau cu sunet desluşit. Noaptea avea lună, stele şi poveşti sărate de o lacrimă scursă într-un colţ al ochiului, ştearsă cu ciuda, s-o ia naiba, asta e, încă nu-i uşor, e mult de retrăit, de spus, de adus aminte.
– A fost greu.
– A fost. Dar sunt aici, întreagă, în cele din urmă.
– Întregul, eh…până la întreg mai sunt umbre de clarificat, detalii de adăugat, mereu or mai fi, e proces lung, e cât trăim, e în zona noastră, e şi dincolo de noi. Emoţional, raţional, procese, efecte, logică, coerentă, analize, adevăr, faţete, prezent, trecut, din nou prezent. Dar da, eşti aici. Ai reuşit.
Au tăcut apoi, amândouă, învăluite în umbră, apropiate fără să se atingă, cu vorbele spuse, cu gândurile fiecăreia prelungite în amintiri, în căutare de limpeziri sau cine ştie, de viziuni sau revelaţii aduse de valuri.
Un foc de artificii izbucni neaşteptat în apropiere, făcând ţăndări liniştea şi contemplarea. Cerul se umpluse cu scântei şi tunete, întunericul devenise viu şi zgomotos, trasoarele se înălţau rapid şi se spărgeau în lumini şi decoraţii. Într-o secundă, realitatea devenise un joc vesel şi colorat al altcuiva.
– E pentru tine, e răsplată. Bucură-te.
Cealaltă a început să radă.
– E pentru noi. Dar ai dreptate, merităm.
Foto Bucu. album
My Cookies 