Povestea lumânării

lumanare

Foto credit Camil Dumovich
Ştiu, vă uitaţi la mine curioşi, cu milă şi va străbat gânduri ceţoase, ce-o fi cu lumânarea asta strâmbă, îndoită, atârnând pe jumătate, picurând greoi şi va-ntrebaţi prin ce minune, oare, îşi mai păstrează echilibrul şi flacăra dreapta? Şi cine a uitat-o aprinsă? Pe unii-i întristează, pe alţii îi intrigă, sunt mulţi cei care nu-mi văd rostul, puţini sunt cei care îmi ştiu chemarea. Dar numai vouă am să va spun povestea.
Cândva, demult, mi-ar fi plăcut să fiu din ceară parfumată, să am uleiuri fine şi esenţiale în compoziţie, să fiu frământată cu căldura din podul palmei şi modelată de mâini albe şi neastâmpărate, fitilul să mă străbată nevăzut şi să răsară că o promisiune îndrăzneaţă. N-am prea avut de ales, sunt neam de hidrocarburi, născută din miez de parafină, dar n-a contat, am avut aparenţa translucidă, tăria unei colonade şi un fitil semeţ. Visam să ajung cea mai importantă întâmplare, pe tortul de nuntă al unor miri îndrăgostiţi, la aniversarea vreunui copil cu ochi plini de mirare sau martorul misterios al unei seri de împletit destine. N-a fost să fie, m-au adus aici şi m-au aşezat în sfeşnic dar tot am fost cea mai mândră lumânare din lume, măcar sfeşnicul era din fier forjat, mă ţinea strâns şi eram, în sfârşit, la locul hărăzit. Lumina era scopul existenţei mele, cu focul sunt în dragoste eternă, m-am dorit flacără şi-am vrut să mă înalţ, să arunc umbre şi să sfărâm felii de întuneric. Şi m-au aprins de câteva ori, dar nu m-au lăsat să ard până la capăt, pale de vânt sau suflet îngheţat mi-au stins înflăcărarea şi mi-au oprit timpul în umbra multor seri, până când am devenit tot mai scăzută şi tocită, cu picuri îngheţate pe lungime şi cu fitilul ars.
Acum sunt moale, fără vlagă, mă închin cu plecăciune şi mă topesc discret. Din mine arde încă o flacăra, zadarnic, se zbate pe lumină iar lupta mă striveşte, aş vrea să mă ridic dar mă topesc şi uite, îmi cad picături pe masă.
Plinc.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s