Cookies 73 Rosé

Motto          Toate zilele următoare sunt stările mele întâmplate
                     într-o viaţă prin care nu am trecut
                     încă  (Ana Nan)
A fost soare azi şi l-am simţit iubindu-mă, m-a molipsit aprig cu poftă de viaţă, cu sete de mine, cu dor de întâmplări. Oh, şi cât mi-era de dor …Pe la sfârşitul verii trecute pierdusem pe undeva viul, ce neglijenţă, cred că plecase fără bilet de voie şi dispăruse mahnit si singur, filtrat cu amar printr-o bere. Cu lămâie. Tot ce ştiu, tot ce-mi aduc aminte e că l-am uitat sau l-am părăsit într-un colţ, atunci, într-o seară, într-un parc peste care se lăsase noaptea şi o furtună grea de vorbe rele. L-am căutat degeaba ici şi colo prin cărţi, prin cântece, prin verbe motivaţionale, prin plecări sau veniri. N-am dat de el o vreme şi mi-a fost ciuda şi tristeţe, mi-a fost întuneric şi lung. În lipsa lui am încercat o seamă de cuvinte, moduri noi şi pansamente temporare, forme de mişcare fără vigoare şi zbateri fără sens, înverşunări necunoscute şi multe batiste de hârtie. Apoi, tot căutăndu-l, am coborât mai jos, cu temeri, pe trepte grele, pline de sedimente şi stratificări până cand am ajuns la locul putred in care mirosea a fum, a carne arsă şi a ulei încins de mult prea multe ori. Pe drum m-am întâlnit cu penibilul râzând dezmăţat şi cu toţi dinţii, cu deznădăjduirea laşă, cu consecinţe crude ale minciunii, cu trădări perfide, cu furia fără stăpân, cu tot ceea ce scăpase din cutia Pandorei şi se-ntrupase sub forma unor lecţii neînvăţate la timp sau neşlefuite, din cele ale materiei numită viaţă. Apoi m-am prins cu treabă, aveam multă, de înmormântat iluzii, de pus cruci pe numele unor amintiri, de şters scuipaţi cu dosul unei mâneci, de strivit amare neputinţe, de deschis ferestre şi de aerisit locuri vechi şi pline de miasme. Ca la orice curăţenie mare am avut şi ajutoare, cum altfel s-o scoţi la capăt când ai atâtea de făcut, mâini care s-au întins să mă apuce, ochi care s-au deschis să mă vadă şi voci care m-au trezit din amorţire, cu ele şi cu mine am străbătut un drum lung înapoi, până în zi cu soare. Şi am ajuns tocmai la timp să pot vedea cireşii cu ninsul lor cel înflorit şi-o lebădă pe-o stanca ridicată din necuprinsul apei. Acolo era viul, ieşise din ascunsuri , mă aştepta cuminte, m-a îmbrăţişat cu drag şi regăsire. De bucurie, am lăsat soarele să mă cuprindă, să mă iubească liber şi i-am promis că o să-l privesc doar cu poftă de viaţă şi dor de întâmplări. Setea de mine am stins-o cu un pahar de vin, roz-pal bineînţeles.

Foto credit Vlad Mada