Am avut o viziune sau era un vis, nu mai ştiu exact, uneori dorm iar alteori mi se întâmplă să visez cu ochii deschişi la uniuni, comuniuni şi falanstere. Se făcea că sufletele-pereche erau agăţate pe o sârmă, la uscat, sub forma unor şosete. Peisajul era idilic, câmpie cu flori sălbatice, margarete, bineînţeles, că doar avem nevoie de petale pentru întrebările esenţiale din viata noastră, cer albastru, norişori în formă de inima zglobie plimbaţi de la nord la sud sau invers, după direcţia vântului şi un munte profilat la orizont cu veselul contur al unor fese bine reliefate că deh, chiar dacă sufletele ne plutesc în rai tot nu scăpăm de proiecţii fizice. Şosetele-suflet fluturau în bătaia adierii, prinse zdravăn cu cleşti metalici, două câte două, fără să se atingă şi fără să se încurce, fiecare suflet lângă perechea lui, într-o dulce legănare în absolut, armonie până la ultima dungă, fibră, culoare, desen stilizat sau ce modele s-or mai găsi prin imaginaţia producătorului. Iar în tabloul bucolic apare negreşit o fecioară cu cosiţe blonde, şorţuleţ verde şi coş de rufe împletit din nuiele romantice, care le adună de pe sârmă, două câte două, împlinind destinul prin transformarea perechii într-un ghemotoc. Curat şi uscat. Un timp, atata vreme cat stau adunate la un loc, sufletele-pereche îşi trăiesc povestea înghesuite unul într-altul, un univers etanş rostogolit într-un sertar închis şi au senzaţia că ghemotocul lor e unic, neasemuit şi fără comparaţie. Disensiunile încep să apară abia când sunt puse la treaba, încălţate în prozaic, înghesuite în pantofi şi în banalitate, mişcându-se mai repede sau mai agale în rutina paşilor zilnici. Stupoare! Se murdăreşte talpa, ba se deşiră ţesătura, apare câte o gaură la deget sau călcai, se lărgesc, se mototolesc ba mai prind şi mirosuri de om străin. Perechea cea nedespărţită devine, inevitabil, o chestiune practică, trasă pe un picior de plai, de fapt, pe două iar gura de rai se strâmbă şi se închide într-un rictus anonim.
Testul de rezistenţă este dat, însă, în final, când ajung să fie învârtite în vâltoarea maşinii de spălat. De-acolo scapă cine poate şi una dintre întrebările rămasă mereu fără răspuns, e unde oare dispare perechea unei şosete cu fibra şi iubirea ei cu tot. Misterul şosetelor desperecheate sau al sufletelor nepereche nu cred că va fi dezlegat vreodată iar căutările prin cuvă, sub pat sau în amintiri rămân doar încercări deşarte. Aşa-i că vă e plin sertarul de şosete singure de care nu vă-ndurati să va despărţiţi?
Foto Bucu, album Venetia
My Cookies 