Cookies 65- Paşti

De când am răsărit pe lume ca om cu conştiinţa şi percepere de sine, postul Paştilor a fost cea mai plină de semnificaţii perioadă de peste an, rama şi cadrul unor desfăşurări intense care mi-au pus stâlpi şi semne şi mi-au marcat definitiv alegeri sau drumuri fără întoarcere. N-am reuşit încă să leg şirul întâmplărilor de explicaţii, de ce acum, de ce atât de greu, de ce atât mult. Uneori am parte de şase săptămâni mai binevoitoare, mai blânde sau mai uşor de dus, dar cel mai ades timpul de post s-a suprapus netulburat cu îmbrânciri spre limite, cu schimbări de cuţit şi transformări atât de radicale, încât căutările de apoi dau sens şi direcţii noi întregului an şi celor ce urmează. Nu mă duc des la biserica dar săptămâna asta mi-a fost bine că am avut unde intra şi mi-a fost bine să mă găsesc acolo, eu, câţiva oameni şi un strop de rugăciune. În postul asta am înţeles poate mai bine ca niciodată că suntem compuşi cu toţii din trădare, cruce, golgotă, sacrificiu, soldaţi cu bice şi bureţi plini de oţet, însăşi mulţimea şovăielnică şi iubitoare de urale îşi face loc în noi. Pusul la încercare are multe forme şi încercările au tare multe căi  dar Isus şi crucea lui ne pun în genunchi, cu adevărat, doar pe noi în faţa noastră, ne obligă să ne privim cu sânge, cu adevăr, să batem cuie, să dăm un nume îndoielii şi să aflăm cuvinte grele pentru înţelegeri. Doar atunci şi doar aşa se întâmplă prefaceri, acceptări şi recunoaşteri. Şi vindecări.
Ştiam, dar mi-am adus aminte că cel mai mare păcat e deznădejdea. E pentru că te crezi singur, doar tu, om simplu cu durerea ta, privind în gol sau aruncat în hău. Dar adevărul e că nu, singur nu eşti. Isus nu e un chip desenat pe icoane sau o statuie înaltă care te priveşte dintr-un colţ. E în fiecare mâna întinsă, în fiecare întâmplare bună şi-n fiecare smoc de care te-ai agăţat ca să te tragi la mal. E în cei care nu trec pe lângă, în cei care te văd, în cei care nu-şi pierd încrederea în puterea pe care ştii c-o ai, dar n-o mai afli. Isus a fost şi a rămas în oameni. E în tine. Iar când primeşti lumina, inchide ochii si multumeste-ti, pentru că doar pe tine te primeşti.

Foto Bucu, album Schite&Umbre