Bătrâna se aşezase lângă fereastră , se sprijinea de o bară şi executa un plié cu mâna deschisă larg, urmat de o reverenţă. Fusese balerină şi îşi păstra statura subţire, cu musculatura încă frumos definită. Am aplaudat-o din vârful degetelor şi m-am apropiat cu grijă, uneori devenea agitată pe neaşteptate, fără un motiv aparent. Dar acum părea liniştită, îngâna un cântec cu care se acompania singură, trăgând în lateral bluza pijamalei. În buzunar avea un marker gros, verde, luat de pe măsuţa din colţ, cu care îşi desenase ochii rotund, apăsat, culoarea trecea dincolo de sprâncene iar în jos liniile groase se prelungeau până spre pomeţii obrazului ridat. “V-aţi aranjat frumos în dimineaţa asta” i-am spus în timp ce îi ofeream braţul , “ e obligatoriu să mă machiez chiar dacă am doar repetiţie” mi-a spus privindu-mă suspicios, aşa cum o făcea de fiecare dată când cineva se apropia de ea. “Verdele pare să fie culoarea care vi se potriveşte”. A zâmbit fericită şi mi-a întins mâna cu un gest de regină. “Verdele, draga mea, e culoare vie. Cred că e timpul pentru cină, nu-i aşa?”
Foto Bucu, album Pasunisme
My Cookies 