Cookies 63 Omletă

trecea pe lângă scaun, se aplecă şi îi sărută fugar linia gâtului. era acolo un semn care o ademenea de câte ori se apropia sau se îndepărta în spaţiul strâmt dintre masă şi aragaz. el începu să râdă, femeie nebună, m-ai speriat, eram concentrat în atomi, binomi şi circuite. ştiu că erai concentrat. şi m-am gândit să te trag înapoi o secundă, atomii sunt primejdioşi, poţi să aluneci şi să te pierzi pe orbita lor. aha, ţi-e grijă. m-ai prins, nu-mi e dar mi s-a părut că m-ai uitat, n-am uitat nimic dar, vezi tu, cubul ăsta are un colţ sfărmat, nu pot să-l repar, nu pot şi vreau să iasă perfect. oh, tu nu ştii încă, perfect nu e cuvânt pentru oameni, e blestem inventat de zei, eu ştiu mai bine, sunt femeie, şi uite omleta n-a ieşit rotundă, e zdrenţuită într-un colţ, cam ca şi cubul tău. ce bine, ai făcut omletă, voiam să fac perfectul, simplu, uitasem că mi-e foame. n-am să te mint, perfectul ar putea fi simplu de atins dacă ar dura doar o secundă, omleta se va arde în secunda doi. ştiu, dar o secundă-i prea puţin. iar eşti nemulţumit. ba nu, acum îmi e doar foame. te rog, mai treci o dată şi sărută-mi încă o dată, semnul.

Foto Vlad Mada

17453645_1576948585672819_695875096_o

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s