te-am întrebat aseară, în timp ce priveam spiralele de fum înfăşurate în jurul scrúmierei, te-am întrebat dacă te-ai iubit vreodată cu o femeie care are o floare de camelie în păr şi dacă ai văzut vreodată petale căzute în dezordinea lumii, pe fruntea despletită. mi-ai spus că florilor le stă bine oricum şi că mai bine aş pune un bănuţ deoparte pentru fiecare mirare pe care-o am şi pentru fiecare întrebare. apoi te-ai scuturat de vise rele şi ţi-ai încrucişat braţele a apărare şi reproş. mai târziu, ţi-ai adus aminte că sunt dincolo de fum şi m-ai chemat pe nume, eu am ghicit că-s eu şi am venit aproape, cu toate ale mele. ţi-am spus că vreau, vreo cinci minute, să uit de abstractizare, de termeni, de concepte sau de gestiunea sensului şi am făcut ocolul minţii în câteva secunde, privindu-ne în ochi. ai înţeles şi m-ai primit, scursă din rol şi de putere, secată de minciuna veşniciei şi a durerii de a fi. mi-ai spus să tac cu degetul pe buze şi m-ai luat cu tine în amnezia necomplicată a dorinţei şi-n dorul aprig de uitare şi am uitat neliniştea şi teama de tot, vreo cinci minute.
dar nu mi-ai spus dacă te-ai iubit vreodată cu o femeie purtând o floare de camelie în păr.
My Cookies 