Asociaţia Dramatizaţilor Anonimi – Sensibilul

În camera cu scaune dispuse circular se lăsase liniştea după istorisirea Blondei. Bărbaţi şi femei, meditau la chinurile ei şi oftau diferit privindu-i picioarele lungi care se reliefau pe toată lungimea în ciorapii negri, subţiri. Domnul cu fruntea înaltă din mijloc se întrerupse din reverie şi tuşi, dregandu-şi glasul.
– Drama mea, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor este sensibilitatea. Ştiu că este necaracteristic pentru un bărbat să spună aşa ceva, dar asta e realitatea, o spun şi alţii, sunt extrem de sensibil, un om foarte bun şi cu o empatie ieşită din comun. Cum să va spun, când mă duc pe stradă şi văd câte un cerşetor, e obligatoriu să întorc repede capul şi să măresc pasul altfel mi se face rău, dar ştiţi ce rău? nu mai sunt om o zi întreagă. Şi am aşa o dragoste mare pentru umanitate, când mă uit la televizor şi văd copiii aia săraci din Africa, care n-au ce să mănânce plâng întotdeauna cu hohote. Atât de tare plâng, că nesimţitul de vecinu-meu îmi bate în perete şi mă înjură că el trebuie să doarmă, e adevărat că are două joburi, ba mai lucrează şi ca voluntar la un adăpost din asta, de copii drogaţi. M-a luat şi pe mine odată cu el, dar sensibilitatea mea n-a rezistat a doua oară. N-am putut să mănânc nimic şi am vărsat vreo două zile. Mă şi miram de vecinul asta, cât de lipsit de sentimente umane trebuie să fii ca să poţi face asta de trei ori pe săptămână.

Foto Bucu, album Schite&Umbre
kitchDar am întâlnit recent o femeie, în sfârşit mi-am găsit sufletul-pereche, e atât de sensibilă, răceşte într-una, că i-am şi spus, dragă, ar trebuie să iei nişte vitamine, oamenii sunt bolnavi şi te molipsesc, iar tu trebuie să fii tare, să te fereşti şi să te dezinfectezi pentru binele amandurora. Iubeşte mult florile, cum găseşte o floare care îi place trebuie să o culeg, să o pună şi să o admire în glastră. Vrea să fie fotografiată numai în natură, să le arate tuturor cât de sănătos e să ieşi la aer curat şi plânge la filme, e atât de impresionabilă! A avut şi ea de tras, săraca, de pe urmă unora care-i reproşau că smerenia ei e doar pentru mersul la biserica, dar lumea nu înţelege că ea e doar discretă şi i se pare prozaic şi vulgar să exprime în gesturi ceea ce simte. Discutăm mereu despre cât suntem noi de buni şi de generoşi, am şi făcut o donaţie la Crucea Roşie săptămâna trecută, împreună, ca un legământ şi o pecetluire a bunătăţii noastre. Nu prea mult şi nici nu vreau să mă laud cu asta, dar e doar un exemplu de cât de mult ne pasă de cei din jur. În acelaşi timp, ne străduim mereu să îi facem pe ceilalţi, care nu sunt atât de dăruiţi ca noi, să înţeleagă cât de important este să ajuţi oamenii cu vorba, să le explici în cuvinte frumoase cum e cu empatia, civismul, respectul. Unii se prind, alţii nu, ce să faci, e plin de oameni răi care spun că faptele contează, când, de fapt, e atât de înălţător să vorbeşti despre asta.  Şi e atât de trist când cei din jur sunt invidioşi, în loc să înţeleagă cât de mult ne preocupă pe noi soarta lumii ăsteia perene si  frământate.
– Păi din ceea ce aţi povestit se pare că sunteţi, de fapt, extrem de sensibil la nevoile dumneavoastră.
– Vai doamna, păi nu? peste tot se spune că doar sufletul contează. Al meu, bineînţeles.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s