Cookies 58- Relaţii-elastic

Rămăsesem datoare cu nişte explicaţii pentru ceea ce cred eu că sunt relaţiile-elastic şi cum promisiunea e datorie curată mă simt obligată să retez suspansul şi să va povestesc ce ştiu eu despre joc.
Relaţiile elastic sunt un fel de yo-yo, dar pentru profesionişti există tehnici perfecţionate care nu se limitează la simple mişcări de du-te –vino, aşa cum cred cei neiniţiaţi. Jocul constă în faptul că există mereu un coordonator care e corpul de baza şi are cel puţin două persoane cu care jonglează fiindcă farmecul jocului constă în a o aduce pe una mai aproape în timp ce alta aşteaptă să-I vină rândul. Am văzut câţiva maeştri la treaba şi pot să va descriu pe scurt, fără pretenţia de a fi înţeles regulile sau motivele prea bine, câteva procedee.
În tehnica off-string elasticul e aproape invizibil iar lansarea în aer liber dă iluzia de “treci mai departe” pentru un scurt timp, doar pentru a fi prins din nou. Lansarea poate fi în jos sau în sus, rai sau iad, sublim sau ridicol, depinde de efectul pe care vrea să îl obţină coordonatorul.
Tehnica looping presupune nemişcarea corpului de baza în timp ce învârte celelalte corpuri în jurul axei lui până când acestea îşi pierd rezistenţa şi masa din cauza efectului giroscopic. Aici se speculează în general zăpăceala, ameţeala şi nu este recomandat celor care nu stau foarte bine la capitolul echilibru.
Freehand e atunci când jucătorul are mâinile la vedere, aparent nu există la el nici un capăt de elastic dar legătura e prinsă undeva la mijloc  iar partenerul este utilizat el însuşi ca o contragreutate. E un fel mai sofisticat de “ţi-ai făcut-o cu mâna ta” si n-am reusit inca sa inteleg mecanismul.
E nevoie de mult exerciţiu şi multa dibăcie pentru a manevra eficient un elastic fiindcă nu ştii niciodată când pocneşte şi-ţi plezneşte mâinile. În general, cei cărora le place să joace în felul ăsta se cred un fel de păpuşari, însă e nevoie de parteneri cărora să le placă şi lor  riscul sau jocul. Indiferent de tehnica aplicată, elasticul are două capete şi se leagă cu acordul mai mult sau mai puţin conştient a două persoane. Poate fi chiar amuzant un timp, senzaţii noi, antren, atmosfera animată, direcţii neaşteptate până când apar greşeli de coordonare şi te izbeşti cu fundul de pământ.
De aceea relaţiile-elastic ţin doar până  când se întinde prea mult coarda.

Foto Bucu, album Schite&Umbre

masti când se întinde prea mult coarda.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s