Cele două vrăjitoare locuiau în acelaşi sat, la câte o margine, una la capătul din nord, în deal, cealaltă în vale. Oamenii chiar aşa le şi botezaseră, erau Cea din deal şi Cea din vale şi le cunoşteau meşteşugul, adesea când una făcea, cealaltă desfăcea. Preţurile erau însă aceleaşi, după câteva certuri, blesteme aprige şi multe farmece irosite, hotărâseră că n-avea nici un rost concurenţa. Clienţi, oricum, aveau cu duiumul.
Reporterul care aflase despre afacerea şi povestea lor venise s-o vadă întâi pe cea dinspre sud. Coborî din maşină direct în glodul uliţei, înarmat cu un reportofon, intră în curtea plouată şi bătu la o uşa cu geamuri, acoperita de perdele înflorate şi nu prea curate. De dinăuntru se auzi un fel de răspuns aşa că îşi făcu curaj, apasă clanţa şi o deschise cu un scârţâit. O pisica tasni imediat afară prin uşa întredeschisă, dându-i omului o tresărire de neaşteptat. O fetiţă cu două cozi împletite se ivi în cadrul uşii, în timp ce dinăntru se auzeau nişte vorbe răstite.
-Bună ziua, sunt reporterul de la ziar, am venit pentru interviul acela despre care am vorbit.
În mijlocul încăperii, un fel de bucătărie largă, pe un covor, pus direct pe o podea de ciment, stătea un om, o silueta-momâie acoperită cu un pled. Vrăjitoarea, o femeie între două vârste, slabă şi cu fuste creţe, înfoiate, topea argint într-o tigaie groasă, neagră, bolborosind cuvinte fără înţeles în timp ce învârtea în amestecul ciudat cu o lingură de lemn. Mirosul era greu, dens, o combinaţie între iz de usturoi pisat şi gaz scăpat de pe ţeavă, înţepător la ochi şi răspândit în toată casă.
-Ah, da, dumneavoastră sunteţi domnu` reporter. Da` haideţi înăuntru, nu staţi în uşa că intră frigul.
Spuse apoi câteva vorbe răstite fetiţei care adună grăbită un braţ de carpe de pe fotoliul cu mânere cândva lucioase, acum cu lacul spart şi crăpat pe margini.
– Termin cu domnu` numaidecât, numa` cinci minute să mai aşteptaţi. Cu ce va servesc, un pahar cu apă, un descântec, o cafea?
Foto Bucu, album Schite&Umbre
My Cookies 