Asociaţia Dramatizaţilor Anonimi – Blonda

– Bună ziua, mă numesc NF şi sunt nefericită, şi-a început confesiunea domnişoara blondă, cu gene artistic întoarse şi unghii lungi, vopsite negru. Drama mea e zilnică şi complexă, mă confrunt mereu cu invidia femeilor care se tem că le fur bărbaţii. Din cauza asta nu prea am prietene, s-a întâmplat de câteva ori să mă complic cu prietenii sau soţii lor, dar, deşi de fiecare dată a fost vorba de iubire fulgerătoare sau de atracţie fatală, după caz, a fost greu de explicat şi mai ales de înţeles. Ele nu pricep că eu n-am nici o vină, m-au părăsit rând pe rând, in fine, acum aproape că nu mai am cu cine ieşi la un shopping sau la o expoziţie. Iar bărbaţii, eh, toţi bărbaţii pe care i-am cunoscut de-a lungul timpului îşi doresc doar sex iar eu, nu ştiu cum să va spun, nu-s prea pasională de felul meu, nu-mi plac efortul, transpiraţia sau să-mi deranjez prea tare cearşafurile de mătase. Şi ştiţi cât costă să-ţi aranjezi zilnic bretonul la coafor? Pe de altă parte, eu visez la estetico-sexualul, bărbatul cerebral şi complicat care să admire şi să preţuiască la adevărata lor valoare liniile perfecte ale minţii şi trupului meu. În cluburile şi în locurile pe care le frecventez eu de obicei nu prea găsesc, însă, tipul acesta de bărbaţi, dezinteresaţi sexual, aşa că m-am gândit să vin la genul asta de întâlniri, cu oameni complicaţi, care posedă adânci tenebre sufleteşti, poate aici am să găsesc pe cineva care înţelege marile dileme prin care trec.

blonda

Ultimul domn pe care l-am părăsit a intrat în depresie, săracu`, dar ce să fac, am hotărât să petrec o perioada de solitudine în care să mă cristalizez, să mă adun, să mă analizez în profunzime, să înţeleg ce vreau de la viaţă. Trebuie să mă iubesc şi să am grijă de mine în primul rând, nu-i aşa?
– De cât timp sunteţi singură? intreba conducătoarea grupului cu căldură şi compasiune în glas.
– De mai bine de o luna. Ştiu ce vreţi să spuneţi, o luna e cam mult, din adolescenţă n-am mai traversat o perioada atât de lungă fără partener, aşa că acum mă gândesc să pun capăt singurătăţii autoimpuse şi să mă bag într-o relaţie serioasă. Dar nu ştiu intr-a cui.

Foto Bucu, album “cu traista-n bat”

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s