Asociaţia Dramatizaţilor Anonimi – Băşica

– Drama mea nu are un nume, a început să povestească doamna de pe al doilea scaun, care avea o superbă broşă prinsă la reverul cămăşii de mătase, culoarea piersicii coapte. Nu prea ştiu în ce categorie ar intra, poate în cea a întrebărilor existenţiale, dar povestea asta a devenit o uşoară obsesie şi mi-a umplut viaţa zilnică de câteva întrebări cărora nu le găsesc răspuns. E legată de o întâmplare de anul trecut. Era o seară de august, veneam din oraş şi m-am oprit pe o banca fiindcă pantofii noi îmi făcuseră nişte băşici incredibile şi n-am mai putut merge nici măcar un pas. Eh, în timp ce îmi potriveam piciorul, încercând să-I găsesc o poziţie comodă ca să-mi pot continua drumul m-a cuprins o stare ciudată şi neliniştitoare. De când mă ştiu mi-am dorit tot felul de lucruri scumpe, de calitate, să fie eticheta şi lustrul la vedere, am vrut să se vadă de la distanţă că sunt o persoană distinsă şi deosebita. Mă gândeam atunci, pe bancă, să fac o reclamaţie la producător fiindcă nu mi se părea posibil să dai atâţia bani pe un produs, presupus de calitate, care să-ţi producă ulterior, asemenea răni. Dacă pantofii ăştia scumpi, de firma, mi-au făcut o băşici şi bătături, ce pretenţii să mai ai la cei de duzină? În coşul de lângă bancă am observat o pereche de papuci de plastic, oribili, cam murdari, rupţi într-un colţ, aruncaţi cine ştie de către cine. Plasture n-aveam, de încălţat înapoi nu putea fi vorba, aşa că am luat papucii din gunoi şi am mers aşa până acasă, lipa-lipa, ruşinată, temându-mă îngrozitor să nu mă vadă cineva cunoscut. Cum s-ar spune, am intrat în papucii altuia, erau comozi, e drept şi m-au ajutat să ajung acasă dar va spun foarte sincer că nu mi-au plăcut deloc nici postura şi nici perspectiva. În acelaşi timp, ai mei eleganţi şi frumoşi, zăceau în plasa, îmi făceau răni şi erau de nepurtat. Ei bine, dilema asta m-a marcat puternic şi n-am reuşit să o rezolv, încă.
– Spuneaţi că era august? Adică era cald afară? Interveni puştanul cu plete care se foia nerăbdător pe scaunul din capătul rândului.                                                                                           – Da, era destul de plăcut, îmi aduc aminte bine seara aceea.
– Şi nu v-aţi gândit deloc să mergeţi desculţă? Să simţiţi pământul cald şi sincer sub tălpi?
– Cald, sincer? Desculţ? Drept cine mă luaţi, domnule?
papuci

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s