În magazinul meu second-hand preferat, e un afiş pe care l-am văzut abia ieri. Scria “vă mulţumim că daţi obiectelor noastre o nouă viaţă”. Şi am zâmbit când am găsit cele două sfeşnice pe care le-am şters deja de praf şi cărora le-am pus câte-o lumânare nouă. Îmi place să cred că fiecare obiect folosit are un suflet împrumutat de la cei care l-au avut şi poartă în el povestea locurilor prin care a trecut. În casa mea îşi gasesc locul si cele noi şi cele înviate din nevoie sau din drag. Fotoliul din ratan o fi stat cândva pe o terasă, cunoaşte glasul păsărilor şi oftatul oboselii de după-amiază târzie, măsuţa cu sticlă mata ştie zeci de feluri de ceşti de cafea cu poveştile lor cu tot, în vaza mică, argintie, un meşter fierar mi-a spus istoria unei domniţe adusa de peste mări la măritat iar lampadarul a văzut cam tot, până-n cele mai ascunse colţuri.
Am avut cândva o maşină de spălat pe care-o chema Zita şi un frigider botezat şi el cu nume, luate împreună, prieteni de cursă lungă şi tovarăşi de multe mutări din loc în loc. Ne ştiam cu toane, cu treabă şi am locuit laolaltă mult timp. Nu m-am îndurat să le arunc nici când a venit rândul la înnoire, au mai trăit o viaţă bună la altă casă cu nevoi şi când le-am dat, le-am şters cu drag şi le-am mulţumit pentru ajutor. Pentru că obiectele or fi făcute practic, cu scop şi rost, dar fiecare atingere te poartă-n ele şi le încrustează amintiri. Era goală casa când mi-am luat, aici, două ceasuri de perete, ieftine, din lemn, ştiţi, de-alea traforate şi fără înflorituri, unul merge, celălalt doar stă, dar nu mă îndur să-l arunc, nu încă, fiindcă atunci când l-am găsit, măsuram vremea în alt fel şi nu ştiu dacă e bine să uit. Timpul meu s-a scurs mereu în lemn şi nu-mi plac orele din plastic, oricât de stilizate-ar fi.
În magazine second hand şi târguri vechi, nu intri cu liste, te duci să fii surprins. Imbraci o stare relaxată, o haina comodă şi te eliberezi de judecăţi. Te duci să cauţi şi, mai ales, să te găseşti fiindcă din mormane de obiecte le alegi doar pe cele potrivite cu tine şi cu cei de dinaintea ta. Şi chiar dacă nu găseşti comori, nu pleci cu mâna goală, va fi mereu un flecuşteţ de care ai nevoie şi care umple un gol în suflet sau cămin. Eu râd încet când privesc pe furiş snobii, cei care ar intra, dar s-ar ascunde, pufnesc din nări şi folosesc doar două degete când umblă prin lada cu vechituri. Am văzut de-atâtea ori poşete elegante alături de sacoşe de doi lei, scotocind împreună, cuprinse doar de emoţia simplă a descoperirii obiectului perfect, util sau ieftin, încât am ajuns să cred că magazinele astea pline cu lucruri părăsite sunt cea mai democratică formă de convieţuire. Căutarea, bucuria şi amintirile ne sunt comune tuturor.
Nu ştiu cum sunteţi voi, dar ştiu că eu, la rândul meu, sunt tot un produs second-hand. Folosit, uzat, tocit, reparat, aruncat, recondiţionat, reluat, găsit, regăsit, uitat câte o vreme, şters cu câte-o cârpă moale sau scuturat zdravăn, pus uneori în vitrină, alteori aruncat într-un colţ. Au fost oameni-trecut care m-au zgâriat, ciobit sau au lăsat semne, oameni–învăţători care m-au netezit cu şmirghel sau cu vorba bună şi oameni-artişti cu răbdare, cei care mi-au dat culoare şi, mai ales, un rost. Şi, ca orice lucru trecut prin multe mâini, de-o viaţă, am imprimat în mine dorinţe şi visuri care nu erau ale mele, râvniri străine sau jinduiri venetice, straturi vechi care s-au şters sau din care mai sunt urme, fiindcă le am de-atâta timp încât nu mai ştiu dacă-s ale mele sau ale altora.
Pofta de joacă, orgoliul şi patima, însă, îmi aparţin cu totul. Sunt la prima mână.
Sursă foto: freeimages.com.