Poveste cu o vrăjitoare

Gi era vrăjitoare.
Pe dinafară avea o viaţă obişnuită ca o foaie de hârtie, o slujba oarecare şi o pisică. Nimeni nu s-ar fi gândit că femeia ar avea vreo ocupaţie neobişnuită şi nimic din ceea ce o înconjura nu i-ar fi putut divulga adevărata natură. N-avea oglinzi fermecate, mătură sau baghetă, nu avea abilitatea de a transforma lucruri şi nu se pricepea la descântece cu apă neîncepută sau la alte asemenea meşteşuguri. Fizic, nu ieşea prea mult în evidenţă, era o femeie discretă şi îngrijită, doar intensitatea privirii era stranie şi ar fi putut să o dea de gol, dar învăţase cu mult timp în urmă cum să-şi ferească ochii şi privea drept numai dacă era neapărată nevoie.

Undeva, prin copilărie, aflase că viaţa ei nu va fi la fel ca a celorlalţi, ”vedea” lucruri şi simţea fenomene într-un mod pe care nu-l înţelegeau nici ea şi nici cei din jur. Avea mereu vise, presimţiri telepatice, citea gânduri şi prevestea întâmplări cu claritatea şi limpezimea unor detalii pe un ecran mărit. În primii ani, nu-şi exersase prea mult talentele, ba chiar încercase din greu să le ignore, să nu dea curs viziunilor şi nălucirilor care o vizitau noapte de noapte. Părinţii, oameni obişnuiţi şi iubitori, o duseseră la psiholog şi la biserică. iar ea, văzându-le teama, a încetat să le mai spună adevărul. A început să se instruiască singură cu tot ceea ce avea la îndemână. Citea mult, bibliotecara de la care împrumuta cărţi se uita cam lung văzând preferinţele ciudate ale fetei în materie de literatură, cărţi de magie, farmece şi astrologie, tratate de fizică şi chimie, dizertaţii filozofice şi psihologice. Pe măsură ce se adâncea în studiu, învăţa să controleze şi să interpreteze cu o oarecare exactitate informaţiile primite. Nu ştia şi nu înţelegea de unde-i veneau mesajele, dar le accepta fiindcă era evident că nu are de ales. Căpătase, în timp, cunoaştere şi pricepere să le mânuie sau să le dea mai departe, dar strădania ei era să îndulcească tonul, să domolească spaima, iar valul să fie mai uşor de trecut şi de îndurat. Veştile bune le aducea la cunoştinţă oamenilor cu un entuziasm reţinut şi ca din întâmplare, bucurându-se alături de ei când veneau confirmările. Veştile rele le ţinea ascunse, sperând că poate greşeşte şi nu se vor îndeplini, deşi se împlineau mereu cu precizie matematică, aşa că încerca să prevină efectele, pregătind de dinainte sufletul omului astfel încât şocurile să-şi mai piardă din energia distrugătoare.

Cu prietenii apropiaţi se amuza citind în cafea sau în cărţi şi primea străini doar cu recomandări serioase de discreţie şi bună purtare, niciodată cu plată şi doar când situaţiile respective necesitau imperioase intervenţii. Se implica şi în poveşti sentimentale, ajuta oamenii să-şi găsească mai degrabă liniştea, nu ursitul, fiindcă ea, personal, nu credea în suflete-pereche sau în potriviri miraculoase, credea, in schimb,  într-o abordare corectă a relaţiilor sau a suferinţei şi în puterea timpului atunci când e lăsat să vindece. Iar câte-o poţiune n-avea ce să strice.
”O fată bună”, spuneau oamenii după ce scăpau de dureri şi de obsesii, readuşi în firesc şi cotidian.

Această era însă doar partea frumoasă, cea plină de satisfacţii, a vieţii de vrăjitoare. Secretul ei cel mai bine ascuns şi cel mai neliniştitor era vraja mortală pe care o avea între coapse, năucitoare şi imposibil de controlat. Bărbaţii care apucau să o cunoască la ceas de seară sfârşeau în penumbră şi nebunie. Avusese câteva experienţe pline de tragism prin adolescenţă, când îşi închipuise naiv că e o fată obişnuită care ar putea iubi sau care ar putea fi iubită, dar totul se transformase în coşmar şi, cu inima plină de durere, a tras învăţămintele necesare. În orăşelul de provincie în care locuia, lumea începuse să murmure şi să facă presupuneri aşa că se mutase devreme, de una singură, în oraşul mare. Acolo,în cetate, bănuielile n-o mai urmăreau şi a început de foarte tânără să-şi aşeze o viaţă nouă, luptând să împace şi să cumpănească toate acele energii ciudate care se zbăteau în ea. Un timp probase abstinenţa, încercând în felul acesta să-i protejeze pe viitorii pensionari ai spitalelor psihiatrice, dar a constatat că pe măsură ce îi creştea dorinţa, îi scădeau puterile, iar viziunile deveneau opace şi o chinuiau fără astâmpăr. Apoi, tot felul de întâmplări pe care le-ar fi putut preveni cu ştiinţa ei, se petreceau fără oprelişti. Una dintre prietene şi-a pierdut jobul, o alta, părăsită de soţ a intrat în depresie, refuzând orice fel de ajutor, s-au îmbolnăvit grav vreo două neamuri şi parcă tuturor celor pe care îi cunoştea li se întâmpla câte un accident stupid cu urmări grave. Ca urmare, prietena fară serviciu s-a mutat pe canapeaua ei din sufragerie fiindcă n-a mai avut bani de chirie, a trebuit să petreacă ceasuri şi zile lungi cu femeia depresivă care-şi ţinea pastilele grămadă în noptieră, şi vreme de câteva săptămâni, s-a văzut nevoită să facă nenumărate drumuri pe la spitale. Liniştea ei dispăruse în nesfârşite nopţi de insomnie, devenise extrem de obosită şi de irascibilă, iar viziunile i se succedau fără oprire ca pe un ecran defect care pierduse orice control. Şi-apoi, oricât ar fi încercat să-şi spună că n-are nici o vină şi că, asta e, lucruri rele sau neplăcute se întâmplă oricui, ştia că nu e atât de simplu şi că, dacă ar fi fost în formă potrivită, nimeni n-ar fi avut de suferit. În orice caz, nu mai mult decât ar fi fost nevoie.

Aşa că renunţase la abstinenţă căutând în acelaşi timp moduri prin care să facă cât mai puţine victime. Îşi rafinase metoda de căutare şi alegea bărbaţi singuri cu un trecut şi un prezent populat de femei nefericite, părăsite sau disperate, dintre cei care-şi fac din seducţie un titlu de glorie şi un mod de viaţă. În privinţa asta, se documenta serios fiindcă n-avea nici cea mai mică intenţie de revanşă sau vreun plan abstract de răzbunare şi i-ar fi părut tare rău să ardă vreun promiţător actual sau viitor cap de familie. Pe de altă parte, însă, credea pur şi simplu în arhaicul echilibru faptă-răsplată, aşa că nu-şi făcea prea multe probleme de conştiinţa. Până acum nu dăduse greş. Ii recunoştea destul repede,după ochi, după formă mâinilor, după textele care erau mai mereu aceleaşi şi după un fel de neastâmpăr care creştea în ea în prezenţa celui potrivit. În ultimul timp, procesul devenise mult mai simplu, îi găsea online, domeniul preferat de vânătoare al celor mai mulţi aventurieri sentimentali. Nouă modalitate era mult mai rapidă şi o scutea de plimbări inutile şi consumatoare de timp preţios prin baruri sau cluburi. Stabilea destul de uşor o întâlnire la vreun hotel de mâna a doua, se înregistra cu un nume fals şi pleca în zori liniştită şi calmă. Ştia ca simptomele vor apărea abia în zilele următoare, dar ca o precauţie suplimentară, dispărea de pe internet un timp scurt, chiar dacă era sigură că nimeni nu ar fi putut face conexiunea cu o banală aventură de o noapte. Iar după ce nebunia se instala şi capăta diverse denumiri şi diagnostice medicale, ştia că secretul ei e în siguranţă.
Apoi, revenea la treburile ei de vrăjitoare bună.fireshow-1-1188718-1920x1440

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s