Am avut azi treabă, să-l ajut pe un coleg la o lucrare pe care o avea de făcut și am dat peste o definiție a durerii care ar fi „o senzație și o experientă senzitivă și emotională neplăcute”. Așa că am început să cuget, în timp ce ședeam, la dureri felurite și la semnificația lor. Am identificat repede o durere supărătoare și m-am pus pe analizat în intervalul dintre supă-cremă, friptură din cuptor și comentariile de pe fb, iar acum mă grăbesc să va expun concluziile mele.
Se pare că cea mai răspândită durere dintre toate este durerea în fund, acută, cronică sau exprimată pur și simplu ca mod de viață. N-am procente și nici statistici, e un rezultat obținut din discuții și contacte desfășurate de-a lungul timpului, așa că n-are rol de axiomă, luați-o doar ca pe un enunț sau veniți cu date mai complete, că n-am pretenția că aș fi epuizat problemă. Dar, plecând de la enunț, am găsit și o clasificare.
Există două categorii de oameni cu dureri în fund, cei pe care-i doare-n fund de lume și cei pe care-i doare-n fund de viață.
Primii, cu toate că lumea se înghesuie și vine peste ei , opun rezistenţă, se fac că nu văd, se întorc cu spatele. Sunt cei care încearcă să-și facă o lume a lor de cleștar, proprie, surzi și muți la glasul celorlalți, nepăsători la reacții și asta pentru că au o o imagine bună despre ei și vor exagerat de mult să-și protejeze dosul. E multă încrâncenare și zbatere în luptă lor de a fi altfel sau de a se împotrivi cursului, așa că durerea vine firesc, ca o presiune dinafară, din exteriorul ignorat către posteriorul insensibil.
Cu cei pe care-i doare-n fund de viață e ceva mai complicat, durerea e antigravitațională, vine de jos în sus, viața se înverșunează în măruntaiele lor și le da sfâșieri, trăiri adânci în străfunduri ciudate, scufundări în abisul personal, mușca-mă, baby, turbare nestăpânita și peristatilsmul contracțiilor existențiale. Din arderi rezultă de obicei gaze, așa că, dacă au noroc, acestea se elimină odată cu durerea, așternând o liniște îndelung digerată, iar dacă nu, reacția violentă duce în final la explozie, cu toate consecințele ei sfărâmate.
Și mai sunt oamenii care sunt numiți ei înșiși pain in the ass, cei care n-au stare, nici răbdare, scormonitori și perseverenți deopotrivă, care acționează că niște oxiuri, deranjând prin insistență și creând disconfort, dar pentru ăștia nu s-a găsit încă nici un fel de leac. Cred că mă număr printre ei.
Personal, am toleranţă zero la orice tip de durere, dar dacă ar fi aleg, prefer durerea-n cot. Cotul e un vârf de lance al sistemului de apărare, străbătător și important e că e în afară, în exterior, ține pe oricine la distanță și se poate roti în orice direcție, e orgolios, ascuțit și impulsiv. Durerea în cot e săltăreață, te face să zburzi nebun prin casă, scurtcircuitat și invocând în gură mare zeitățile mai la-ndemână, concomitent cu frecarea energică întru alinare a polului extern de care devii deodată conștient. Te trezește brusc, durează puțin și te conectează la realitatea imediată.
Și se zice că trece cu săruri de aur.
My Cookies 